Szekeres Ilma: Să nu privim şcoala ca pe ceva obligatoriu, ci ca pe un lucru frumos din care ai ce învăţa
Cititorii cotidianului “Răsunetul” au desemnat-o pe Szekeres Ilma Bistriţeanca Anului 2012. Elevă în clasa clasa a XI-a B, Szekeres Ilma a obţinut în cursul anului trecut Premiul I la Olimpiada Internaţională de limbă, literatură şi cultură maghiară „Apáczai Csere János”, organizat la Satu Mare. Pentru Olimpiada internaţională de limbă, literatură şi cultură maghiară „Apaczai Csere Janos”, Ilma s-a pregătit cu profesoara Sztankovszky Enikő Zsuzsanna, iar rezultatele au fost pe măsură, primind Premiul I, toate culminând cu premierea de la sediul Guvernului României din Bucureşti, în data de 14 noiembrie 2012.
- Szekeres Ilma a fost aleasă de cititorii cotidianului „Răsunetul” „Bistriţeanca anului 2012”. Performanţele tale sunt apreciate de bistriţeni. Cum te simţiţi în această ipostază?
- În primul rând sunt bucuroasă de faptul că bistriţenii m-au ales elevul anului 2012. Este o recunoaştere din partea comunităţii, care apreciază şi astfel de performanţe, în domeniul educaţiei.
- Cum a fost pentru tine anul 2012 ?
- A fost cel mai bun pe toate palnurile, un an de succes, în care am avut rezultate peste aşteptările mele. Câştigarea Olimpiadei Internaţionale de limbă, literatură şi cultură maghiară „Apáczai Csere János” a fost răsplătită atât acasă, în sala festivă a Colegiului Naţional "Andrei Mureşanu", cât şi la Bucureşti, de Ministerul Educaţiei. Este cel mai important concurs la care am participat până acum, fiindu-mi destul de greu, pentru că dacă în harghita elevii vorbesc zi de zi maghiara, noi vorbim româna. M-am pregătit foarte intens pentru acest concurs internaţional, am lăsat deoparte timpul liber, am citit şi am repetat foarte mult, pentru că sunt conştientă că spusele lui Edison sunt adevărate: doar unu la sută înseamnă talent din rezultat, restul se obţine prin sârguinţă.
-Mai e loc şi de timp liber?
-Bineînţeles. Dacă la şcoală îmi place şi româna şi engleza, sunt foarte apropiată şi de fotografie. Am făcut parte din Cercul foto de la Palatul copiilor, al profesorului Tic Moldovan. Sper ca într-o zi să fac o expoziţie cu toate aceste fotografii. Realizez, în special, portrete. Însă, o mare parte din timpul liber îl ocup tot cu cititul.
-Cum priveşti anul 2013?
-Cu cât mai multe rezultate foarte bune la maghiară. Doresc să îmi păstrez titlul obţinut.
-Unde te gândeşti să mergi mai departe, după absolvirea liecului?
-Oscilez între jurnalism şi traducător (limbi moderne aplicate). Vom vedea cum va fi.
-Un mesaj pentru colegii tăi.
-Să nu privească şcoala ca pe ceva obligatoriu, ci ca pe un lucru frumos din care ai ce învăţa pentru viaţă. Să-şi găsească fiecare rostul.
-Îţi mulţumesc şi îţi doresc mult succes în continuare.
-Şi eu vă mulţumesc şi le urez tuturor cititorilor sănătate.
Citiţi şi:
- Rareş Buhai şi Szekeres Ilma vor primi burse de excelenţă din partea Consiliului Judeţean
- Noiembrie, luna premianţilor şi la „Andrei Mureşanu”
- Cititorii au ales Bistriţenii Anului 2012!
- Rareş Buhai, Szekeres Ilma, Alexandra Beudean şi Vlad Socaciu, studenţii care vor beneficia de bursele de merit „Nosa”
- Bistriţa şi-a ales premianţii
Adaugă comentariu nou