Tânăr din Budacu de Sus, reţinut de poliţişti, după ce a părăsit arestul la domiciliu! Fără permis, a condus o maşină neînmatriculată
În urma verificărilor efectuate, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evadare, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„Vizat de comiterea faptelor este un tânăr de 21 de ani care era plasat în arest la domiciliu, la locuința sa din Budacu de Sus. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 31 ianuarie a.c., acesta ar fi încălcat cu rea-credință obligațiile dispuse, ar fi părăsit locuința fără a avea încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă, ar fi condus pe un drum comunal din localitate de domiciliu un autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 ore, plasat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și urmează a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.
Citiţi şi:
- Bistrițean reținut după ce a încălcat măsura arestului la domiciliu
- Trei bărbați vizați într-un dosar de lovire sau alte violențe. Unul dintre ei, aflat în arest la domiciliu, cercetat și pentru evadare, a fost reținut pentru 24 de ore
- Conducerea fără permis = arest la domiciliul din Nimigea
- Tânăr din Mijlocenii Bârgăului, în arestul Poliției, după ce a încălcat măsura controlului judiciar!
- Un tânăr din Budacu de Jos a ajuns în arest preventiv pentru că nu a respectat arestul la domiciliu!
Adaugă comentariu nou