PRM condamnă agresiunea asupra hocheistului bucureştean

*tânărul a fost lovit de colegii maghiari de la lotul naţional

Liderul interimar al filialei judeţene a Partidului România Mare, Viorel Cotuţiu, critică faptul că liderii UDMR nu au luat poziţie faţă de gestul tinerilor maghiari care l-au umilit pe colegul lor, un sportiv de 16 ani din Bucureşti.

„PRM condamnă vehement poziţia etnicilor maghiari din enclava HarCov, cu privire la indisciplina crasă care a avut loc în Harghita, în legătură cu acel tânăr sportiv de 16 ani care a fost bătut, a la hoardele horthyste, ca să nu lase urme, cu prosoape umede, şi nimeni nu s-a sesizat până când acest copil s-a întors la Bucureşti, şi iată că, de la 1 decembrie, de-abia acum s-a aflat. Nu sunt un extremist, nimeni de la PRM nu este extremist, dar este de datoria noastră să atragem atenţia că nu este de glumit cu aceşti conlocuitori. Dacă de la vârsta de 16 ani i-a fost inoculat unui copil că este ungur şi nu este cetăţean român, este ceva de necrezut în mileniul trei”, a declarat Viorel Cotuţiu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele PRM BN a menţionat că, dat fiind faptul că victima a fost „dinafara arcului carpatic”, nu se va mai spune că PRM are ceva neapărat…cu maghiarii. „Este de plâns ceea ce s-a întâmplat, este de condamnat că niciun lider al UDMR, al acestei organizaţii prostituate politice, nu a luat vreo poziţia. Atunci, pe bună dreptate, ne întrebăm: dacă un copil de 16 ani a ajuns să facă ce a făcut, ce fac cei maturi, alde Csaba Istvan? L-au spânzurat modic pe Avram Iancu, ne aşteptăm ca peste câteva luni să ne spânzure chiar pe noi”, a menţionat Cotuţiu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5