Taxa specială de salubrizare rămâne la același cuantum și în 2024: 11,5 lei/persoană/lună!
Joi, 12/21/2023 - 19:15
Consiliul Local Bistrița a adoptat proiectul de hotărâre privind stabilirea taxelor speciale datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiul Bistrița în anul 2024. Astfel, pentru anul 2024, cuantumul taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici se menține la nivelul anului 2023, după cum urmează:
- taxă utilizatori casnici - persoane fizice: 11,5 lei/pers/luna;
- taxă utilizatori casnici - persoane fizice care la data de 31.12.2023 sunt în evidența serviciului de specialitate ca beneficiari ai Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie: 6,6 lei/pers/lună;
- taxă utilizatori casnici – persoane juridice (operatori economici, instituţii publice, asociaţii non-profit altele decât asociaţiile de proprietari/locatari, etc), profesii liberale (cabinete de avocatură, birouri de expertiză, birouri notariale, birourile executorilor judecătorești, cabinete medicale, etc.): 11,5 lei/pers/luna;
Totodată, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2024, executivul propune acordarea scutirii de la plata taxei de salubrizare pentru următoarele categorii de persoane fizice:
a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadrați în gradul I de invaliditate.
***
Trebuie făcută precizarea că, în 2024, cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice este de 24,75 lei (cu TVA)/lună, însă bistrițenii vor plări doar 11,5 lei/lună, diferența fiind subvenționată de Primăria Bistrița.
Taxele de salubrizare aprobate de CL Bistrița sunt:
- Taxă utilizatori casnici din mediul urban: 24,75 lei/pers/lună; ( cu TVA )
- Taxă utilizatori non-casnici – deșeuri de metal, plastic şi sticlă: 1.595,28 lei/tonă ( cu TVA )
- Taxă utilizatori non-casnici – deșeuri reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și a altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic şi sticlă: 981,88 lei/tonă ( cu TVA )
Citiţi şi:
- Taxa de salubrizare pentru utilizatorii casnici ar urma să crească la 20 lei/persoană/lună
- Primăria Bistrița: Taxe mai mari în 2026 pentru intrarea la ştrandul “Codrişor”, pentru atribuirea în folosință a locurilor de veci sau înregistrarea unor vehicule
- Taxa specială de salubrizare este de 11,5 lei/persoană, în municipiul Bistriţa!
- Năsăud – Serviciul de salubrizare – în reorganizare
- Vezi care sunt noile tarife de salubrizare, valabile în perioada 1 ianuarie-4 martie 2019!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a...
Comentarii
Rus Augustin -
Dum, 20:56
STIMATE DOMNULE DOREL COSMA,
Ca unul care ați văzut lumea, nu cu indiferență, ci cu un simț...
La mulţi și binecuvântați ani artistului și creatorului popular Virginia Linul, doctor în etnologie!
Șugar Liviu -
Vin, 14:21
Felicitări , stimată doamna ! Pentru perseverenta și dăruire!
Rus Augustin -
Joi, 21:17
Pentru fiecare dintre noi, anii de școală capătă semnificații deosebite de care ne amintim toată...
Raducea Octavian -
Joi, 19:40
De unde se poate cumpăra?
Ionel Fernic -
Mie, 23:45
Ce dume, ce smecherii ne spun liberalii! Ce prosti ne cred!
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Victor-Alexandru Brici, preot paroh la Lunca Ilvei.
În zi de naştere, adresăm calde urări aniversare domnului ADRIAN PAŞCU, director/coregraf al Ansamblul Profesionist "Dor Românesc" de la Centrul...
Scriitorul Aurel Podaru, din Beclean, împlinește 85 de ani – un frumos și impor






















Adaugă comentariu nou