Primăria Bistrița: Taxe mai mari în 2026 pentru intrarea la ştrandul “Codrişor”, pentru atribuirea în folosință a locurilor de veci sau înregistrarea unor vehicule

Consiliul Local Bistrița, reunit în ședință extraordinară, a aprobat, cu 18 voturi "pentru", unul "împotrivă" hotărârea privind stabilirea taxelor speciale, datorate de persoanele fizice şi juridice din municipiul Bistriţa în anul 2026. Sunt taxe speciale care se mențin la același nivel, dar și taxe speciale care vor crește anul viitor.

  Astfel, crește taxa specială pentru atribuirea în folosinţă a locurilor de înhumare în cimitirul municipiului Bistriţa. De exemplu, dacă până acum, această taxă, pentru o perioadă de 7 ani, era de 105 lei, în Zona A, din 2026 va fi de 350 lei. Pentru o perioadă de 25 ani, se majorează această taxă de la 592 lei la 1000 lei ș.a.m.d.

Taxa specială de intrare la ştrandul “Codrişor” pentru anul 2026 va fi:

    Pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari – de la 7,00 lei la 10,00 lei

Pentru adulţi – de la 13,00 lei la 25,00 lei

Pentru folosire şezlong – de la 10,00 lei la 15,00 lei

Pentru folosire umbrela – de la 10,00 lei la 15,00 lei

În plus, se majorează cuantumul taxei speciale pentru înregistrarea vehiculelor din categoria mopede, maşini şi utilaje autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole, forestiere, tractoare care nu se supun înmatriculării, precum şi cele pentru care nu există obligativitatea înmatriculării ale căror proprietari, persoane fizice sau juridice, au domiciliul, sediul sau reşedinţa în municipiul Bistriţa. Pentru mașini și mopede, taxa crește de la 45 lei la 50 lei, iar pentru utilaje – de la 45 lei la 200 lei.

Celelalte taxe, precum cea de întreţinere a cimitirului municipal, de utilizare a capelei mortuare, pentru eliberarea copiilor după schițele de punere în posesie și a documentelor din lucrarea „Sistem informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane, municipiul Bistriţa” rămân nemodificate. La fel, accesul pentru telescaun în Complexul Sportiv Polivalent Unirea din municipiul Bistrița, pentru schi-lift, taxele rămân la nivelul anului 2025.

Cuantumul taxei speciale pentru eliberarea notei de constatare pentru înscrierea în cartea funciară a imobilelor din fondul vechi este de  30 lei. Cuantumul taxei speciale pentru eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de atestare fiscală este de 10 lei/buc. pentru persoane fizice şi 30 lei/buc. pentru persoane juridice.

Taxa specială pentru soluționarea ȋn regim de urgenţă a declarațiilor fiscale privind dobândirea sau înstrăinarea mijloacelor de transport este de 100 lei/declaraţie.  Înregistrarea se face în aceeași zi cu solicitarea. În cazul în care documentația depusă este incompletă, termenul se suspendă până la completarea cu documentele solicitate.

Cuantumul taxei speciale pentru eliberarea certificatului de funcţionare ȋn cazul persoanelor ce desfăşoară activităţi comerciale şi prestări servicii pe raza municipiului Bistriţa, altele decât cele de alimentaţie publică având codurile CAEN 561 – Restaurante, 563 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 – Alte activităţi recreative şi distractive a fost stabilit în sumă de 95 lei/certificat.

          Taxa specială pentru eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de urbanism este de 200 lei.

Cuantumul taxei speciale de salubrizare:

a)  Taxă utilizatori casnici persoane fizice: 32.05 lei/pers/lună. Se aproba acordarea unei subvenții din bugetul local in cuantum de 12.05 lei/persoana/luna, taxa datorata fiind de 20 lei/persoana/luna.

b) Taxă utilizatori casnici – persoane juridice (operatori economici, instituţii publice, asociaţii non-profit altele decât asociaţiile de proprietari/locatari etc), profesii liberale (cabinete de avocatură, birouri de expertiză, birouri notariale, birourile executorilor judecătorești, cabinete medicale etc.): 32,05 lei/pers/lună;

c) Taxă utilizatori non-casnici: deșeuri reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și a altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă: 1098,32 lei/tonă ( cu TVA);

d) Taxă utilizatori non-casnici- deșeuri de plastic plus metal, hârtie plus carton și sticlă: 1.922,59 lei/tonă (cu TVA).

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit.”a”, pentru persoanele care la data de 31.12.2025 sunt în evidenţa serviciului de specialitate ca beneficiari ai Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie (ajutor pentru încălzirea locuinţei şi/sau supliment pentru energie), se aproba subvenționarea din bugetul local in cuantum de 22.05 lei/persoana/luna, taxa datorata fiind de 10 lei/persoana/lună.

Se acordă scutirea de la plata taxei de salubrizare, pentru un singur imobil folosit ca domiciliu/reședință, următoarelor categorii de persoane fizice:

a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;

 b) persoanele prevăzute la art.1 al Decretului-Lege nr.118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele fizice prevăzute la art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate.

Cuantumul taxei speciale pentru identificarea şi eliberarea de copii ale documentelor create şi gestionate de Primăria municipiului Bistriţa este:

  1. Identificarea documentelor solicitate, eliberate iniţial în original solicitantului în calitate de persoană îndreptăţită – 45 lei;
  2. Copie simplă alb/negru a documentelor create şi gestionate de Primăria municipiului Bistriţa la valoarea de 1 leu/pagină A4, 2 lei/pagina A3, 3 lei/pagina A2, 4 lei/pagina A1 şi 5 lei pagina A0;
  3. Copie simplă color a documentelor create şi gestionate de Primăria municipiului Bistriţa la valoarea de 1,5 lei/pagină A4, 2,5 lei/pagina A3, 3,5 lei/pagina A2, 4,5 lei/pagina A1 şi 5,5 lei pagina A0;
  4. La valoarea copiilor precizate la lit.”b” şi „c” se adaugă 1 leu/pagină pe care s-a aplicat ştampila „Conform cu înscrisul aflat în păstrarea noastră”.

Mai multe informații despre taxele specaile aprobate pot fi găsite pe site-ul Primăriei Bistrița, la adresa https://www.primariabistrita.ro/consiliul-local/materialesedinta/documente-sedinta-2025/documente-de-sedinta-29-12-2025/. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5