Tibi Uşeriu a plecat spre Canada. El va alerga la cel mai greu maraton. În cursă intră şi Avram Iancu
Bistriţeanul Tiberiu Uşeriu forţează mâna destinului pentru a treia oară, el întorcându-se a treia oară consecutiv la Polul Nord, acolo unde va alerga în cel mai cumplit maraton de pe pălanetă: 6633 Arctic Ultra. Evenimentul sportiv pe care Tibi Uşeriu l-a câştigat de două ori, are loc în perioada 8-17 martie 2018.
Tiberiu Uşeriu: “Alerg la o cursă diferită, mult mai dificilă, provocarea e pe măsura pentru că o să avem o distanţă de 617 km de parcurs. Sunt aproximativ 60 - 70 km în plus faţă de anul trecut. Organizatorii susţin că maratonul din acest an este mai greu. Mie îmi este greu să înţeleg ce poate fi mai greu. Este o competiţie aniversară, suntem 5 - 6 invitaţi, jumătate sunt foşti participanţi. Este pentru prima dată când numărul este maxim. Sunt admişi 30 de concurenţi, din care 26 sunt la proba noastră, de 350 de mile. Este cea mai mare participare de până acum la această competiţie”.
Precizăm că a zecea ediţie a Maratonului Artic se va desfăşura în perioada 8 – 17 martie, punctul de plecare fiind Eagle Plains Canada, iar sosirea va fi la Tuktoyaktuk. Maratonul 6633 Arctic Ultra este considerat cel mai greu concurs de pe planetă din cauza temperaturilor extreme, care coboară până la minus 60 de grade Celsius. Ediţia din 2018 este una aniversară, organizatorii pregătind un traseu nou, de 350+ mile pentru a marca cei zece ani de când are loc acest concurs, Tibi Uşeriu fiind invitat special să participe la această competiţie aniversară. Până acum, numai 23 de maratonişti au reuşit să ajungă la final parcurgând traseul impus de organizatori, Tibi Uşeriu reuşind, în ultimi doi ani, să treacă primul linia de sosire. Alături de Tibi Uşeriu, la ediţia din acest an participă alţi trei români, toţi pentru prima dată şi toţi la proba de 350+ mile. Pe lista românilor care s-au încris la cel mai greu maraton de pe planetă se află o femeie, dar şi un maratonist cu dizabilităţi, primul din istoria concursului. La ediţia din 2018 a Maratonului 6633 Arctic Ultra s-a înscris şi Avram Iancu, bibiotecarul de 41 de ani din Petroşani, judeţul Hunedoara, care a reuşit să traverseze înotând Canalului Mânecii şi a parcurs traseul Dunării de la izvoare şi până la vărsare.
Citiţi şi:
- CÂŞTIGĂTORUL IA TOTUL!!!
- Premiu de excelenţă pentru Tibi Uşeriu, bistriţeanul care inspiră prin performanţa sa o lume întreagă
- Preşedintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Tibi Uşeriu pentru câştigarea Maratonului Arctic
- Tibi Uşeriu a câştigat, pentru a doua oară, Arctic Ultra 6633, cel mai greu maraton din lume
- Tiberiu Uşeriu va primi Premiul de Excelenţă din partea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou