Tinerii talentaţi din judeţ au trecut de prima preselecţie a Festivalului dedicat Doamnei cântecului năsăudean – Valeria Peter Predescu
Şcoala Populară de Arte a Centrului Judeţean pentru Cultură a găzduit preselecţia pe judeţul nostru pentru Festivalul Valeria Peter Predescu, care va avea loc în 29 şi 30 aprilie. Tineri talentaţi din Poiana Ilvei, Maieru, Feldru, Dumitra, Nepos, Poiana Ilvei, Şieu Odorhei, Şieuţ şi Tiha Bârgăului au trecut prin faţa juriului, din care au făcut parte artista Cornelia Ardelean Archiudean, prof. Rozalia Fucă – director Şcoala Populară de Arte, prof. Ioan Lazăr, prof. Cristina Bălan – referent CJC şi etnolog Menuţ Maximinian. În urma audierii concurenţilor, care au prezentat o doină, un cântec cu acompaniament din repertoriul propriu şi un cântec din repertoriul Valeriei Peter Predescu, juriul a hotărât ca la preselecţia mare, care va avea loc marţi, de la ora 10.00, să treacă nouă tineri. Festivalul Valeria Peter Predescu, ajuns la ediţia a VI-a, va debuta miercuri, de la ora 18.00, cu concursul de interpretare, după care, în recital vor fi grupul Valeria Peter Predescu, Cornelia Ardelean Archiudean, Ioana Maria Ardelean, precum şi invitaţii de onoare Gheorghe Turda şi Sofia Vicoveanca. A doua zi, de la ora 18.00, după Gala laureaţilor, vor intra în recital laureata ediţiei anterioare – Lavinia Chifor, alături de Anuţa Motofelea, Alexandru Pugna, Maria Lia Bologa, Florica Bradu şi Angela Buciu. Va acompania Orchestra Profesionistă „Dor Românesc” dirijată de maestrul Ştefan Cigu, ediţia din acest an fiind prezentată de Miruna Ionescu şi văzută de întreaga ţară prin intermediul Televiziunii Române, coordonatori fiind Alexandru Pugna-vicepreşedinte CJ şi Emilia Ometiţă-şef Serviciu CJC. Intrarea fiind liberă, bistriţenii sunt aşteptaţi la Teatrul de Vară de pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” pentru a-i susţine atât pe tinerii interpreţi, a aplauda vedetele din recital şi a aduce un omagiu celei care a fost o voce unică a Ţării Năsăudului, Valeria Peter Predescu.
Citiţi şi:
- 20 de concurenţi râvnesc Trofeul „Valeria Peter Predescu”
- Concurenţi din toată ţara la Festivalul „Valeria Peter Predescu”. Bistriţa, capitala folclorului românesc
- Concurenţi din toată ţara la Festivalului „Valeria Peter Predescu”. Ana Pacatiuş, Vasilica Dinu, Laura Lavric, Alexandru Pugna, în recital
- Tinerii artişti bistriţeni, aşteptaţi, mâine, la preselecţia Festivalului „Valeria Peter Predescu”
- Capitala folclorului românesc, la Bistriţa. Concurenţi din toată ţara, la Festivalul „Valeria Peter Predescu”. Invitaţi de marcă în recital
Adaugă comentariu nou