“Ținutul Haiducilor” înseamnă o hală frigorifică mai mare pentru comuna Braniștea

Primăria Braniștea îi donează unui investitor din Măluț partea de investiție ce-i revine în proiectul cu “Ținutul Haiducilor” (100.000 de euro), pentru ridicarea pe proprietate privată, în localitatea centru de comună, a unei hale frigorifice de dimensiuni mai mari decât cea existentă la Cireşoaia, pentru stocarea fructelor dintr-o zonă productivă preponderent pe acest sector, spune primarul Martonos Tamas.

Practic, firmei în cauză îi revin, pentru acest scop, 100.000 de euro în cadrul aceleiași inițiative cu finanțare europeană centrată pe aceste meleaguri pe respectiva investiție, însă pentru atingerea obiectivului final privatul va mai contribui cu încă 200.000 de euro, declară interlocutorul, potrivit căruia demersurile se află acum în proceduri: terenul a fost deja cumpărat, pentru ca în toamnă să poată fi depusă documentaţia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5