“Ținutul Haiducilor” are consistență și la Ciceu Giurgești

Dacă 3 kilometri de drumuri comunale au devenit realitate la Ciceu Giurgești, grație unei investiții de aproape 1 milion de euro de la bugetul de stat, amenajarea necadastratei Văi a Podului a venit în completare, prin intermediul a 200.000 de euro, bani europeni nerambursabili accesați prin Grupul de Acțiune Locală ”Ținutul Haiducilor”.
Organizația non-profit ce reunește 61 de parteneri publici, privați și din sectorul asociativ, provenind din 13 localități ale județului Bistrița-Năsăud și una din Cluj, s-a înființat cu scopul de a-și dezvolta pe bani europeni comunitățile locale. În condițiile în care bugetele proprii sunt insuficiente pentru derularea unor proiecte menite să producă schimbări evidente la nivelul comunităților sau dezvoltarea vizibilă a propriilor afaceri, autoritățile publice, întreprinzătorii și ONG-urile din Cuzdrioara, Ciceu Mihăiești, Petru Rareș, Uriu, Braniștea, Ciceu Giurgești, Negrilești, Căianu Mic, Spermezeu, Târlișua, Zagra, Chiuza, Runcu Salvei și Beclean au plecat împreună pe același drum, conștienți că o dezvoltare coerentă a întregii zone nu e posibilă fără asocierea în măsură să atragă finanțări nerambursabile. Mobilizarea a venit în baza priorităților stabilite: autorități publice și persoane fizice au scris proiecte, le-au înaintat spre finanțare și… au câștigat. Pe teritoriul GAL “Ținutul Haiducilor” s-au acordat finanțări și s-au semnat contracte pentru 14 proiecte asumate de administrațiile locale și 19 provenite din sfera privată. Așa se face că localitățile de aici au început să-și schimbe fața, pe bani europeni: clădiri cu funcționalitate socio-culturală reabilitate, terenuri de sport multifuncționale construite, spații verzi și parcuri amenajate, micro-ferme dezvoltate și dotate cu utilaje pentru agricultură și zootehnie performantă, pensiuni pregătite să primească turiștii
Pe rol se află acum implementarea unei inițiative de cooperare ce reunește întregul teritoriu al “Ținutului”, pentru realizarea e-COOP DETA (Durabil, Ecologic, Tradițional, Autentic) – Cooperativa rurală, instrument de coordonare a marketing-ului rural.
Becleanul are capacitatea de a asigura resursele umane, financiare și economice pentru a susține o strategie de dezvoltare locală viabilă, fapt care a făcut ca regruparea comunelor învecinate să fie o opțiune naturală. Chiar dacă zonele periferice resimt și influențele exercitate de alți poli – Cuzdrioara, dinspre Dej; Zagra, dinspre Târgu Lăpuș și Năsăud; Runcu Salvei, dinspre Năsăud – aceste forțe n-au fost suficient de puternice pentru a sparge unitatea teritoriului și a GAL-ului, fapt dovedit și prin reconfirmarea dorinței acestor localități de a face parte din “Ținutul Haiducilor” la a doua depunere a Planului de Dezvoltare Locală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5