Toamna Bistriţeană, la finele săptămânii viitoare
Bistriţenii sunt invitaţi să ia parte şi anul acesta la sărbătoarea toamnei. Primăria municipiului Bistriţa, prin Direcţia Administrare Pieţe, organizează în perioada 20 – 21 septembrie, „Toamna Bistriţeană” – eveniment ajuns la cea de-a XIII-a ediţie.
,,Păstrând tradiţia, şi în acest an vor fi organizate expoziţii cu vânzare de produse agricole, standuri pentru maşini şi utilaje agricole, precum şi spaţii dedicate standurilor de alimentaţie publică.
De asemenea, pe scena amenajată în Complexul de agrement „Heidenfeld” se va desfăşura un program artistic ce va fi susţinut de interpreţi şi ansambluri ale Centrului Cultural Municipal George Coşbuc, cărora li se vor alătura şi formaţiile participante la Festivalul Fanfarelor Mihail Warga ”, ne informează reprezentanţii administraţiei locale.
Înscrierile pentru participarea la expoziţie se fac până la data de 14 septembrie, prin fax la nr. 0263-206170. Informaţii suplimentare pot fi obţinute telefonic la nr. 0263-212041.
Pe parcursul celor două zile, 20 şi 21 septembrie, Piaţa Decebal şi piaţa en-gros de pe strada Tărpiului vor fi închise.
Foto: Primăria municipiului Bistriţa
Adaugă comentariu nou