Toamna se numără absolvenţii intraţi pe piaţa muncii. O treime din participanţi, selectată în vederea angajării
Toamna se numără bobocii, dar şi absolvenţii şcolilor bistriţene care doresc să se angajeze. Momentul potrivit a fost Bursa locurilor de muncă dedicată special absolvenţilor promoţiei 2016, eveniment organizat joi de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, la sediul instituţiei.
Nu mai puţin de 224 de absolvenţi, din cei 318 care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, au venit la Bursă, 77 dintre aceştia fiind selectaţi în vederea încadrării, în sensul că vor participa la interviuri de angajare la sediul firmelor.
La aceasta bursă au participat şi 50 de elevi din clasele terminale de liceu provenind de la Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa şi Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” Bistriţa, care au putut să-şi formeze o primă impresie despre ce înseamnă să-şi cauţi un loc de muncă.
De asemenea, membrii Consiliului Consultativ ai A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud – directori de instituţii, reprezentanţi ai patronatelor şi ai sindicatelor – au fost alături de tineri, mulţi la prima întâlnire cu un posibil angajator.
„Sunt mulţi tineri care doreau să intre în contact cu angajatorii din judeţul nostru. În evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă figurează 318 absolvenţi care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, dintre care 166 sunt femei. Pe nivelul de şcolarizare, 58 au studii profesionale, 230 de tineri au absolvit nivelul liceal şi postliceal, iar 30 de tineri au finalizat cursuri universitare, dintre care 20 sunt femei.
Nu ştiu dacă sunt mulţi sau puţini, mulţi tineri urmează o formă de învăţământ – s-au înscris la facultăţi, la cursuri de master – şi atunci nu mai participă la bursă. Avem 40 de angajatori prezenţi, care oferă 481 locuri de muncă. După cum ştiţi, forţa de muncă este într-o continuă mişcare. Sper ca tinerii să-şi găsească un job. Agenţia îi aduce faţă-n faţă pe tineri şi pe agenţii economici, noi intermediem această întâlnire, iar condiţiile sunt puse şi de tineri, şi de angajatori. Tinerii din ziua de astăzi îşi doresc joburi foarte bine plătite, nu mai doresc să muncească pe sume derizorii, iar patronii îşi doresc tineri foarte bine pregătiţi. Eu sper să fie mulţumiţi în urma întâlnirii, şi unii, şi alţii”, ne-a declarat directorul executiv Otilia Râpan.
Citiţi şi:
- Peste 900 de tineri bistriţeni sunt chemaţi la muncă
- Absolvenţii bistriţeni, de la BURSA de merit la BURSA locurilor de muncă
- Aproape 400 locuri de muncă, oferite de angajatori la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
- Absolvenţii, de la BURSA de merit la BURSA locurilor de muncă
- AJOFM subvenţionează 168 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ
Adaugă comentariu nou