Tradiţional românesc în Europa multiculturală
Unitatea, identitatea şi diversitatea culturală sunt doar trei dintre valorile care stau la baza construcţiei europene.
În vederea sensibilizării tinerilor cu privire la valorile europene, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct Bistriţa în parteneriat cu Grup Şcolar Agricol Bistriţa, Primăria Municipiului Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează luni, 4 aprilie 2011, ora 15,30, la Grup Şcolar Agricol, evenimentul intitulat „Tradiţional românesc în Europa multiculturală”, ediţia a II-a.
Participarea este deschisă tuturor celor care doresc să promoveze elementele tradiţionale româneşti ca parte a identităţii culturale europene.
„Unită în diversitate” este motto-ul Uniunii Europene, motto care subliniază faptul că, prin intermediul acestei construcţii, europenii sunt uniţi în promovarea păcii şi prosperităţii şi că diversitatea culturală, de tradiţii şi limbi a Europei constituie un element pozitiv pentru acest continent.
În acest context, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct Bistriţa în parteneriat cu Grup Şcolar Agricol Bistriţa, Primăria Municipiului Bistriţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează, luni 4 aprilie 2011, începând cu ora 15,30, la Grup Şcolar Agricol Bistriţa, evenimentul intitulat „Tradiţional românesc în Europa multiculturală”, ediţia a II-a.
Scopul activităţii este sensibilizarea tinerilor cu privire la valorile europene şi promovarea elementelor culturale tradiţionale. Elevii Grupului Şcolar Agricol Bistriţa vor prezentata produse culinare şi obiceiuri de Paşti specifice zonelor etnoculturale ale judeţului şi vor amenaja o expoziţie cu obiecte tradiţionale. Vor fi acordate premii pentru mai multe categorii de produse culinare, precum şi pentru creativitate, unicitate, implicare etc.
Sunt aşteptaţi să participe toţi cei care doresc să împărtăşească din bogăţia culturală românească, să promoveze unitatea şi conservarea diversităţii în cadrul Uniunii Europene.
Comentarii
Grupl Scolar Agricol BISTRITA are o sectie de prtectia mediului si ecologie!De ce s-au premiat ouale vopsite cu diferite culori si nu cele vopsite natural in coji de ceapa! nu ar trebui sa mai reflectam?
Adaugă comentariu nou