Trei utilaje agricole, în valoare de 30.000 de euro, sustrase din Italia, depistate de polițiști la Țagu
La data de 12 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăinuire și fals material în înscrisuri oficiale.
În fapt, polițiștii au depistat trei tractoare agricole care erau reclamate ca fiind sustrase și căutate de către autoritățile din Italia.
Cele trei vehicule, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, se aflau în localitatea Țagu, în posesia unui bărbat de 44 de ani din Cluj-Napoca, fiind indisponibilizate de polițiști. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că seriile de șasiu ar fi fost modificate.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în cooperare cu autoritățile din Italia pentru documentarea faptei, stabilirea vinovăției și a persoanelor implicate, a transmis IPJ BN.
Citiţi şi:
- Telefoane, tablete şi laptop-uri, în valoare de 30.000 lei, confiscate de poliţişti
- A furat aparatură şi mobilier de 30.000 de euro pentru un radio la Bistriţa
- Din două vorbe, un bistriţean a fost înşelat de 30.000 lei
- Percheziţii la Sângeorz Băi. Material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 30.000 de lei, confiscat de polițiști
- Material lemnos fără documente legale, în valoare de peste 30.000 de lei, confiscat de polițiști























Adaugă comentariu nou