Trei zile de control în trafic a taximetriştilor

Săptămâna trecută, timp de trei zile, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Serviciului Rutier, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare –Secţia Bistriţa-Năsăud, au desfăşurat o serie de verificări pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud.

Potrivit inspectorului Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ BN, controalele au vizat prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale din domeniul transporturilor de persoane în regim de taxi, realizată prin omiterea eliberării de bilete de călătorie pentru pasageri, neutilizarea aparatelor de taxat ori prin efectuarea de activităţi de taximetrie fără deţinerea atestatului profesional, autorizaţiei de transport persoane în regim de taxi sau maxi-taxi ori licenţă de transport.

"În cadrul acţiunilor, au fost oprite în trafic 142 de autoturisme care efectuează activităţi de taximetrie şi transport persoane pentru verificarea autorizaţiilor, licenţelor de transport şi atestatelor profesionale. În total au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.640 lei, ca urmare a nerespectării prevederilor OUG nr. 195/2002. Astfel de verificări vor continua şi în perioada următoare", precizează sursa citată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5