Tur ciclist si ecologizare a malului stang al lacului Colibita in data de 27 si 28 aprilie

Vrei sa dai o mana de ajutor la actiunea de ecologizare a malului stang (peste baraj) al lacului Colibita? Hai cu noi cu bicicleta sau cu masina proprie pe data de 27 si 28 aprilie la Colibita sa debarasam de gunoaie malul lacului. Se asigura manusi de protectie si saci de plastic, precum si cazare gratuita in conditii de cabana (este necesar sac de dormit si izopren). Numarul participantilor este limitat la 30 persoane in cabana si 30 la corturi. .

Program de ecologizare. Sambata 27 aprilie

Ora 9.00 plecare grup biciclisti din Bistrita - parcarea din fata Centrul Cultural Municipal George Cosbuc.

Ora 11.00-12.00 intalnirea la cabana.

Ora 12.00-12.15 distribuirea sacilor menajeri si a manusilor de protectie si impartirea pe echipe de lucru.

Ora 12.15-19.00 adunarea gunoaielor si depozitarea lor la locul de colectare.

Ora 19.30 pregatire gulas si foc de tabara.

Duminica 28 aprilie.

Ora 9.00-10.00 micul dejun(resurse proprii)

Ora 10.00-14.00 excursie cu bicicleta sau drumetie prin zona.

Ora 14.00-16.00 masa de pranz.

Ora 16.10 pregatirea de plecare.

Participantii sunt rugati sa ia legatura cu organizatorii: Marius Chiuzan - tel:0745.428335 sau cu Camelia Stefanescu tel : 0743.584046 in vederea achitarii taxei de 5 + 5 ron pentru mancare (2 mese: cina-sambata si pranz-duminica) pana la data de 25 aprilie. Ulterior acestei date se considera ca nu mai sunt doritori de participare. De asemenea cei care nu se pot incadra in intervalul de intalnire intre orele 11.00-12.00 pe data de 27 aprilie nu sunt acceptati deoarece scopul acestei intalniri este ecologizarea zonei iar numarul de locuri in cabana este limitat. Daca cineva doreste sa-i fie duse bagajele la cabana cu masina sa ia legatura cu Camelia Stefanescu care va urca la cabana din data de 26 aprilie seara cu masina.

Multumim pentru intelegere si va asteptam cu drag!

Sponsori: saci si manusi - GAL Ruralis.

transport deseuri si bauturi racoritoare - Primaria Bistrita Bargaului.

.....asteptam si alti oameni buni...............

P.S.- pt. biciclisti: sunt invitati sa participe tinerii cu varsta de peste 14 ani si adultii care au biciclete echipate corespunzator unui traseu rutier, au casca de protectie, sisteme de avertizare si semnalizare precum si vesta pentru drumurile publice. Plimbarea se va realiza prin plecarea in coloana, cu opriri pe traseu la fiecare 15-20 minute, parcurgand distanta pana la Colibita cu o viteza medie de 20 de kilometri la ora.

Participarea la turul-plimbare Bistrita-Colibita se face in mod individual si pe raspundere proprie, iar in conformitate cu Codul Rutier biciclistii fiind obligati sa aiba asupra lor un act de identitate.

Informatii suplimentare pt. biciclisti se pot obtine la numarul de telefon 0745.428335 sau la adresa de mail: [email protected] , persoana de contact - Marius V. Chiuzan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5