Întâmplări cu miez

Ultimele clipe ale lui Marcel Proust

Mă gândesc cu dragoste la adolescenţii şi adolescentele de liceu, care-l studiază pe maestrul neîntrecut al analizei psihologice, rămas celebru prin ciclul ”În căutarea timpului pierdut”(„A la recherche du temps perdu”). Azi, de dragul vostru povestesc.

Era spre fârşit de octombrie ceţos şi rece, când marele romancier se întorsese de la o serată din Beaumont şi a răcit rău, făcând o traheo-bronşită. Doctorul îl linişti, cerându-i să lase lucrul şi să se hrănească bine. Proust făcu excat invers: lucră de zor la „Captiva”, revăzu încercarea la „Fugara”,încercând să ţină apoi regim, nu să mănânce abundent. Pneumonia se declanşă pe 8 noiembrie 1922, dar el refuză toate reţetele „prosteşti” ale doctorilor.

Robert Proust, fratele său, care era medic, veni şi-i ceru să se interneze, ceea ce el refuză cu violenţă:

„Lasă-mă-n pace! Urlă el la fratele lui. Nu plec din camera mea! Celeste(menajera lui-n.n.) mă îngrijeşte mai bine ca oricine!

A dat poruncă Celestei să nu-l lase pe nimeni să intre în camera lui şi i-a tot dictat corecturile la nuvela ”Moartea lui Bergotte”.Dimineaţa trimise după o bere rece, rămânând agitat:

„-Va fi şi cu berea, ca şi cu restul vieţii mele. Va veni prea târziu!” Ceru apoi să rămână singur, dar credincioasa Celeste se ascunse după perdea. El i-a simţit prezenţa:

„-Celeste, de ce-ai rămas acolo?

-Pentru că mă tem să vă las singur, domnule.

-Nu minţi, Celeste! Doar ştii că a venit…E mare, e foarte mare şi foarte neagră. E numai în negru şi mă sperie…”

De mila lui, buna Celeste chemă totuşi un doctor, care-i făcu o injecţie şi îl lăsă pe fratele lui să intre. Îl ridică dintre perne, scuzându-se:

- Iartă-mă, dragul meu, dacă te fac cumva să suferi!

- O, da, scumpul meu Robert!murmură el. Bine că ai venit!

Mai târziu se auziră murmurate ultimele lui cuvinte: ”Mamă! Dragă mamă!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5