Ultimul drum al lui Teofil Vlad

Se întâmplă în lume ca şi brazii să moară şi asta şi pe ei îi doare, de aceea, de multe ori brazii mor în picioare, aşa cum poetul bârgăuan Teo Vrăsmaş a scris-o în poezia “Odă Regelui Brazilor”. Un astfel de brad a fost şi bârgăuanul Teofil Vlad, din Prundu Bârgăului, un vlăstar sănătos din străvechea familie a Vlădenilor, bărbat înalt, voinic şi frumos, atât la trup cât şi la suflet, bun gospodar şi meseriaş de frunte, un as al cojocarilor, un om reprezentativ al întregii Văi a Bârgaielor, în împrejurimi şi chiar mai departe, patriot adevărat, veteran de război, binecunoscut şi apreciat, care a păşit pe ultimul său drum cu puţine zile înaintea serii de Crăciun, în care s-a născut acum 95 de ani, deşi naşterea sa a fost înregistrată în 6 ianuarie 1918, de Bobotează.
Cel de al şaselea fiu, dintre cei zece, ai familiei Vlad Dănilă şi Florica, născută Moişan, nu a fost botezat Crăciun sau Ioan, numele său fiind dat în memoria unchiului Teofil, care a fost unul dintre cei mai importanţi primari ai comunei Prundu Bârgăului.
Ca mulţi alţi ardeleni, Teofil Vlad şi soţia Ioana, născută Sucilea, au trecut prin numeroase greutăţi şi pierderi, trăind anii războiului şi cunoscând drumul refugiului peste Carpaţi. Teofil Vlad a luptat pe front, până în Munţii Tatra, după care a revenit în locurile natale, unde a întemeiat o gospodărie şi un atelier de cojocărie, fiind apreciat, alături de soţia devotată, căsnicia celor doi depăşind 65 de ani trăiţi împreună.
Fiul lor Traian a urmat facultatea la Braşov, ajungând inginer silvic şi director al întreprinderii judeţene de profil, iar soţia sa Dorina, născută Ţigăroi, a fost profesoară la Colegiul „Liviu Rebreanu”, din Bisriţa, dar amândoi au trecut la cele veşnice, la puţin timp unul după altul, în plină tinereţe, lăsând în urma lor o mare suferinţă, dar şi pe fiul lor Mihai şi pe nepotul Tudor.
Fiica Ileana, premiantă în liceu şi la facultate, a renunţat la un post de asistent universitar, în Cluj, pentru a lucra în farmacie, la Bistriţa, căsătorindu-se cu inginerul Radu Ţifu, un alt mare om al familiei, fost director al întreprinderii viticole Bistriţa, trecut timpuriu la cele veşnice. Rămasă cu fiul Rareş, inginer informatician la o bancă din Bistriţa, căsătorit cu Teodora, profesoară de engleză la Colegiul „Liviu Rebreanu”, dar şi cu nepoatele Raluca şi Ruxandra, astăzi Ileana are o farmacie particulară, „Ileanafarm”, în casa proprie de la Prundu Bârgăului.
Copiii, nepoţii şi stră-nepoţii Ioanei şi ai lui Teofil Vlad, se adunau de Crăciun, pentru a sărbători, împreună, ziua nonagenarului prundean, a cărui minunată soţie i-a compus, la aniversarea nonagenarului, emoţionante versuri, care au fost recitate, cu multă expresivitate, de către stră-nepoţelele Raluca şi Ruxandra. Redăm, acum din nou, în continuare, drept omagiu celui care a fost Teofil Vlad.

În seara sfântă te-ai născut
Odată cu Iisus.
Ai împlinit ani nouăzeci
Că vrut-a Cel de Sus.
Ţi-ai dus povara vieţii,
Te vezi acum bătrân,
Dar te mai bucuri de copii
Şi-ai tăi nepoţi cuminţi.
Noi îţi dorim, dacă se poate,
Să fii mereu cu noi,
În seara Sfântă de Crăciun
Să-ţi zicem un colind străbun.
La mulţi ani !
Dar Teofil Vlad a plecat dintre noi, în 21decembrie, pe ultimul său drum către Domnul şi a fost condus, cu adânci regrete, de familia îndoliată şi mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi iubit. Dumnezeu să-l odihnească.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5