Un bărbat din Leşu şi altul din judeţul Cluj, bănuiţi că au condus fără a avea permis şi băuţi, prinşi după ce au provocat un accident!

      Doi bărbați, bănuiți că ar fi condus fără permis și sub influența alcoolului au fost depistați de polițiștii din Năsăud după ce au produs un accident și au plecat de fața locului. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis și cu alcoolemie, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„În dimineața de 25 mai a.c., la intersecția drumurilor naționale 17C cu 17D, șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Maramureș a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu balizele de delimitarea a sensului giratoriu amplasat în intersecție. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în alte 3 autoturisme care erau parcate regulamentar, pe marginea drumului. După accident, persoanele care se aflau în autoturism au plecat de la fața locului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul se află în posesia unui bărbat în vârstă de 45 de ani, din Leșu, iar în autoturism se mai afla un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Rugășești, județ Cluj și niciunul nu deține permis de conducere. Totodată, a reieșit faptul că autoturismul ar fi fost condus, pe rând, de cei doi, însă în momentul producerii accidentului, la volan se afla bărbatul de 39 de ani”, explică inspectorul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al Poliţiei judeţene.

În aceeași zi, polițiștii i-au depistat pe cei cu ocazia unor verificări efectuate în trafic. Aceștia se aflau într-o autoutilitară care era condusă de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Lunca Leșului și care a fost oprită pentru control pe raza localității Salva. Cei trei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,11mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 48 de ani, respectiv 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 39 de ani și 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de 45 de ani. Cei trei au fost conduși la spital pentru prelevarea de mostre care vor stabili alcoolemia.

Polițiștii Compartimentului Rutier  Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5