Un bărbat din Şieu s-a ales cu dosar penal pentru alcoolemie la volan! S-a dus la Poliţie să ceară o autorizaţie pentru repararea maşinii accidentate
În dimineața de 8 noiembrie a.c., un bărbat s-a prezentat la Postul de Poliție Șieu, unde le-a solicitat polițiștilor autorizație de reparație pentru autoturismul cu care a fost implicat într-un accident rutier. Accidentul s-a produs, în aceeași dimineață, pe raza localității Șieu și a fost soldat doar cu pagube materiale.
"Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din Șieu emana halenă alcoolică, astfel că a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.", transmite IPJ Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Bărbat din Sângeorz-Băi, condamnat la peste 4 ani de închisoare- o parte pentru conducere fără permis, şi un "rest" de la infracţiunea de viol!
- Bărbat din Bistriţa, depistat băut la volan!
- Dosar penal pentru un şofer din Şieu, depistat băut la volan!
- Un tânăr din Bistriţa nu a oprit la semnalele polițiștilor! A fost prins și s-a ales cu dosar penal!
- Şofer din Prundu Bârgăului, care emana halenă alcoolică, cercetat după ce a refuzat testarea cu etilotestul
Adaugă comentariu nou