Un secol de la declanşarea primului război mondial: „Morţii tăi, puiuţ de cuc/ Tu mi-ai cântat să mă duc…”

 

 

 

 

Pe deasupra istui sat,

Ce negură s-o lăsat?

Nu-i negura satului,

Că-i vestea-mpăratului;

Nu-i negura de la sat,

Că-i vestea de la-mpărat.

(cules de Oprea Cristina de la Oprea Floare, Chiuza, 1977)

 

 

Morţii tăi, puiuţ de cuc,

Tu mi-ai cântat să mă duc,

Să-mi las satu şi mândra,

Să mă duc, să-mi lăs ţara,

Pe mândruţa altuia.

 (cules de Oprea Cristina de la Oprea Floare, Chiuza, 1977)

 

 

Vai, săraca cătana,

Când aude porunca,

Îşi descalţă opinca

Şi încalţă papucu

Şi ie drumul de-a lungu.

De-a lungu şi de-a latu,

Focu-i ştie capătu,

De-a mai înturna ori nu;

Focu-i ştie cărarea,

De-a mai înturna ori ba.

(text cules din satul Perişor, 1968)

 

 

Cărăruşă prin poiană,
Rămas bun, tată şi mamă,

Că şi eu mă duc cătană,

Cătană la Rusia,

Nu ştiu când oi înturna.

Cată, mamă, cina bine

Şi mă aşteaptă pe mine.

De-i vedea că n-oi veni,

Pune, mamă, cina-n masă,

Cinează cu cei de-acasă,

Că şi eu, mam-oi cina

Gloanţe de la Rusia.

(cules din Perişor, 1968)

 

 

De la Rusia la vale,

Trece-un tren cu cinci vagoane,

Încărcate de cătane.

Strigă unul din vagon:

„Haidaţi, fraţilor, că mor.

Cu pustie de grămadă

Mi-o luat mânuţa dreaptă;

Cu pustie de plumbuţ

Mi-o luat un picioruţ.

Du-mă la mama cei bună,

Să-mi puie mână de gumă

Şi picior de lemn de nuc,

Să pot mere după plug;

După plug şi după boi,

După ochii mândrei doi;

După plug şi după vaci,

După ochii mândrei dragi.

(cules din Perişor, 1968)

 

 

Merişor verde crengos,

Ce veste ne-aduci din jos,

Ori răgutele s-o-ntors?

Răgutele nu s-o-ntors,

Că trece-o mândră crăiasă,

Cu tri steaguri de mătasă:

Unu-i roşu ca focu,

Altu-i negru ca corbu,

Altu-i alb ca omătu.

Cel roşu-i o bătălie,

Cel negru o jelenie

Şi cel alb o bucurie.

 (cules de Ţărmure Anişoara de la Ţărmure Dochiţa, Chiuza, 1977)

 

 

Ccolo-n jos, pe râturele,

Se bat două taberi grele,   

De cătane tinerele.

Aşa trec plumbii prin ele,

Ca săcurea prin nuiele.

Haida, mamă, şi te uită,

Că şi iarba tătă-i cruntă:

Până-n coama calului,

Sânge de-a muscalului.

(cules de Măierean Andrei de la Floşui Paraschiva, Piatra, 1969)

 

 

Vine trenul clasa-ntâia,

Cu răniţi de la Rusia.

Strigă unu-n gura mare:
„Lasă trenu-ncetişor,

Tăte rănile mă dor.”

Strigă altu-n gura mare:
„Daţi mai tare la maşină,

Că mor în ţară străină.”

(cules de Măierean Andrei de la Floşui Paraschiva, Piatra, 1969)

 

 

Sub o tufă de vioală,

Stă o cătană să moară.

El ar muri şi nu poate:

N-are lumină de moarte,

Că la lumina aprinsă,

Stau ruşii cu puşca-ntinsă

Şi de nu iei sama bine,

Îţi pune capul sub tine,

Că ficiori ca rujile,

Le-o mâncat puterile.

(cules de Furcea Victoria, Mireş, 1969)

 

 

 

 

Mere-oi, mere, m-aş tăt duce,

Cred că poate te-aş ajunge.

Te-aş ajunge poate-odată

La Rusia blăstămată.

Unde-i vede două cruci,

Mai departe nu te duci.

Unde-i crucea aplecată,

Pune mâna şi o-ndreaptă;

Ş-o-ndreaptă spre-a noasă ţară,

Că ni-i inima amară.

(cules de Mendoiu Maria de la Mendoiu Ana, Rusu de Jos, 1990)

 

 

Toate plugurile ară

La holdă de primăvară,

Numai eu străin în ţară

Şi cu inima amară.

Ies plugurile din sat

Fără de nici un bărbat

Şi se-ndreaptă spre ogor

Moşii cu nepoţii lor.

Nu mai vezi feciori la plug,

Nice patru boi la jug.

Plugul două vaci îl trag,

De coarne ţine-on moşneag

Ş-o nevastă supărată

Strigă la vaci câteodată,

Călcând pe negru ogor,

Gândind la bărbaţii lor.

Şi o-ntreabă copiii:

„Mamă, tata unde-o fi?”

„La Rusia, ard-o focu,

C-aia mi-o mâncat norocu:

La Rusia, ard-o para,

C-aia mi-o mâncat ticneala.”

(cules de Mesaroş Eugenia de la Mesaroş Dochiţa, Bozieş, 1990)

 

 

Foaie verde iasomie,

Când fu la Sfânta Mărie,

Răsunară-n miez de noapte

Toate clopotile toate.

O sunat şi-n sat la noi

Chemând oastea la război.

Până-n răsărit de soare,

Tătă lumea fu-n picioare;

Foaie verde iasomie

Şi s-o dus la bătălie.

Tunurile bubuiau,

Mii de gloanţe şuierau

Doborând frunza de fagi

Şi feciorii noşti cei dragi,

Că pă glonţu, cât de mic,

Era scris câte-on voinic,

În frunte să-l nimerească,

Di pă lume să-l răpească.

Celor căzuţi lângă fag

Cucul le cânta cu drag,

Ploaia rana le-o spălat,

Vântu-n frunze i-o-ngropat;

Luna şi cu stelele

Le-o fost lumânările.

(cules de Mesaroş Eugenia de la Mesaroş Dochiţa, Bozieş,  1990)

 

 

Azi îi nor, mâine-i senin,

Tăţi milităraşii vin,

Numa pe neicuţ-al meu

Nu-l aduce Dumnezău,

Să-l mai văd trecând o dată

Pe la mine pe la poartă,

Cu pălărioara lată

Şi cu flori în partea dreaptă.

 (cules de Varvari Dorina de la Scridon Lucreţia, Feldru, 1991)

 

(din colecţia A. M.)