UNICEF România îi mulțumește deputatului PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, pentru inițierea unei legi care susține copiii vulnerabili
Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a depus în Parlamentul României o un proiect de lege care vine în ajutorul copiilor afectați de sărăcie, de lipsa accesului la servicii medicale, sociale și la educație.
„Am preluat o inițiativă a UNICEF România într-un proiect de lege prin care toți copiii din România și familiile lor, dar mai ales cei mai vulnerabili, vor avea acces la un Pachet Minimal de Servicii - protecție, sănătate și educație - în comunitățile în care trăiesc. Un copil sănătos, fericit și educat are mai multe șanse de a deveni un adult sănătos, care muncește și care plătește impozite, contribuind la un viitor mai bun pentru toată lumea”, a declarat parlamentarul bistrițean.
Proiectul legislativ este rezultatul programului pilot ‘Pachetul Minim de Servicii Sociale’, implementat de UNICEF în județul Bacău în ultimii 6 ani și care și-a dovedit eficiența, având un impact extrem de pozitiv pentru zeci de mii de copii și familiile lor pe plan local. Prin actul normativ se reglementează aplicarea la scară națională a Pachetului Minim cu scopul prevenirii și abordării timpurii a unor probleme precum violența, sărăcia, sarcinile timpurii, bolile ce pot fi prevenite, abandonul școlar etc. Pachetul poate fi accesat de orice familie, însă vizeazăîn mod special copiii vulnerabili.
„Prevenția problemelor este soluția, fiind mai eficientă și mai ieftină decât tratarea acestora. Pentru bunăstarea copiilor din toate comunitățile, este obligatorie existența unui sistem de depistare timpurie, prin servicii de prevenție și servicii sociale individualizate, capabile să răspundă vulnerabilităților”, a mai spus Ionuț Simionca, deputat PMP de Bistrița-Năsăud.
În România, deși au fost realizate progrese în ceea ce privește respectarea drepturilor copilului, rămân o serie de provocări: 400.000 de copii sunt în afara sistemului de educație, 10.000 de copii sunt separați de părinți și intră anual în grija statului, scăderea acoperirii vaccinale a dus la decesul a 64 de persoane din cauze rujeolei.
„Este o propunere inovatoare de a aduce împreună toate serviciile de care copiii au nevoie pentru a crește sănătoși alături de familiile lor și pentru a se dezvolta feriți de orice formă de violență. Punem accentul pe serviciile de prevenire care sunt mult mai ieftine și benefice pentru copil și familie, dar și pentru întreaga societate. Concret, în fiecare comunitate, un asistent social, un asistent medical și un consilier școlar vor lucra împreună pentru a identifica și sprijini copiii și familiile lor. Le mulțumim inițiatorilor legii, în special dlui. Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților, precum și tuturor parlamentarilor din toate partidele politice pentru că susțin această inițiativă. Adriana Săftoiu, Podasca Gabriela-Maria, Cristian Ghica, IonuțSimionca, Oana Bizgan, Dr. Vass Levente, Varujan Pambuccian”, se arată pe pagina de Facebook a UNICEF România.
Citiţi şi:
- Silvia Galben (PMP BN): Cred că toţi copiii au dreptul la educaţie, la o viaţă mai bună, pentru că sunt cetăţeni europeni
- Ionuț Simionca, deputat PMP: Ion din România, înlocuit la muncă de Dorel din Vietnam
- Ionuţ Simionca, deputat PMP: Beneficiarii de ajutor social vor putea presta orele de muncă în folosul comunităţii şi la societăţi comerciale
- Ionuț Simionca (PMP): Guvernul îi umilește și discriminează pe românii cu posibilități modeste din mediul rural. O treime din comunele din România nu au magazine autorizate pentru folosirea cardurilor sociale!
- PMP a iniţiat o lege care să permită cotizarea retroactivă în sistemul public de pensii pentru românii care nu au domiciliu în ţară!
Adaugă comentariu nou