Unul din cele mai moderne campusuri din ţară prinde contur la Beclean

Apreciat astfel de către demnitarii veniți în aprilie la Beclean să vadă stadiul lucrărilor și să puncteze detaliile investiției, campusul ce are să devină unul dintre cele mai bine pus la punct centru de învățământ preuniversitar din țară prinde tot mai mult contur la Colegiul Național “Petru Rareș”, în curte cu Liceul Tehnologic “Henri Coandă”.

Proiectul fac parte din Programul Operațional Regional, implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, la nivel regional, de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar ce monitorizează înfăptuirea acestuia, iar la nivel local, de Primăria orașului de pe Someș. Este vorba despre iniţiative începute în anii 2008-2009 care şi-au găsit în 2014 circumstanțe favorabile de derulare, în condițiile în care Guvernul a realocat pe sectorul învățământ, în baza unor contracte existente valabile, fonduri UE rămase neconsumate. În judeţ, 11 localităţi au proiecte similare, iar la nivel naţional există 400 astfel de demersuri de modernizare a infrastructurii şcolare.

La Beclean se derulează lucrări în valoare totală de 27.802.825,53 lei, din care 24.453.115,90 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, la o durată de implementare de 15 luni, începând cu 30 septembrie 2014. Acestea constau în extinderea infrastructurii școlare cu un corp nou de clădire, reabilitarea celor vechi, realizarea izolației termice și facilitarea accesului la procesul de învățământ a persoanelor cu dizabilități locomotorii, prin amenajarea de rampe și grupuri sanitare specifice. Practic, în campus se vor regăsi săli moderne pentru cursuri (24 în plus faţă de până acum), garsoniere pentru dascăli și elevi, internat şi cantină amenajate modern, centrală termică proprie, noi ateliere, laboratoare, curte interioară, teren de sport.

Investiția vine în întâmpinarea nevoilor de mai bine a aproximativ 1500 de persoane, dascăli şi elevi din Beclean şi din 12 comune învecinate, care îşi desfăşoară activitatea în cele două unităţi de învăţământ.

Comentarii

03/06/15 11:28
Vizitator

Omul sfinteste locul. De curand, Orasul Beclean are si bazin de inot acoperit in timp ce la Bistrita se vorbeste mult si nu se face nimic. Cu primarul Cretu, bistritenii au avut „GHINION”, cum ar spune presedintele Klaus Iohannis. Pentru bistritenii care l-au ales pe Cretu pentru doua mandate de primar, si mai sugestiva este poezia lui Virgil Carianopol, intitulata „Din viata”:
Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5