USR BN: Mandatul de deputat este un miracol.Suntem 11 persoane cu carnet de partid
Joi, 12/15/2016 - 16:34
Staff-ul filialei judeţene a Uniunii Salvaţi România consideră că rezultatul obţinut la alegerile parlamentare reprezintă un miracol, asta pentru că formaţiunea a pornit la drum acum trei luni, fără a avea sprijin consistent de la nivel central, mizând doar pe o echipă de oameni inimoşi.
„Pentru USR Bistriţa-Năsăud, o filială care acum trei luni nu exista, o filială care nici în momentul actual nu are structuri, nu are primari, sedii, are doar un grup de voluntari inimoşi care efectiv au făcut cu sfert de normă, după orele de serviciu, campanie electorală, este un miracol. Ne-am organizat şi am plecat de la zero, atât ca experienţă, cât şi ca bani. Nu am avut niciun leu la început de campanie, nu am avut niciun fel de ajutor din partea nimănui. Tot ce s-a făcut, s-a făcut prin forţe proprii”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul de campanie al USR.
Potrivit acestuia, în Biroul Judeţean al USR BN sunt 11 membri fondatori, „cu carnet de partid”, iar ceilalţi până la 20-25, cât reprezintă nucleul dur, au acţionat pe bază de voluntariat. În medie, echipa de campanie nu a depăşit 10 persoane.
În Bistriţa-Năsăud, USR a obţinut 5,3 % la Senat (4931 voturi) şi 5,4% la Camera Deputaţilor (5006 voturi). Cele mai bune rezultate au fost obţinute în municipiul Bistriţa – 11,09% la CD şi 10,24% la Senat, dar şi la Beclean şi Năsăud, unde USR a trecut de 6 procente. O surpriză plăcută a constituit-o comuna Prundu Bârgăului, localitate în care USR a trecut de pragul electoral, la polul opus fiind oraşul Sângeorz Băi, cu puţin peste 2 procente. „În rest, pe celelalte comune şi sate avem foarte mult de muncă, dar nu vă ascundem că ne bucurăm foarte, foarte mult că suntem partid parlamentar şi că avem deputat, ceea ce ne va da şi nouă accesul, ca şi celorlalte partide parlamentare, la infrastructura oricărui partid parlamentar, cu sediu, cu cabinete parlamentare şi se va pune cu totul altfel problema peste patru ani”, a mai explicat Mihai Bălan.
Managerul de campanie al USR a precizat că, după bucuria de joi seara, începe campania electorală. „Astăzi chefuim, iar de mâine începe campania electorală pentru următorii patru ani, pentru că ne propunem ca peste 4 ani să avem reprezentanţi în fiecare consiliu local, să muncim pe baza infrastructurii pe care o avem la dispoziţie. Vom încerca să fim peste 4 ani principalul contracandidat al PSD pe judeţul Bistriţa-Năsăud. De mâine începem munca de selectare a oamenilor pentru viitoarele posturi în consiliile locale şi primării şi vom păstra aceleaşi criterii de neapartenenţă politică, de integritate morală şi vom începe să-i pregătim pentru viitoarele responsabilităţi”, a mai spus Bălan.
Nu în ultimul rând, liderul judeţean Lorand Toth, a menţionat că obiectivul USR a fost acela de a depăşi pragul electoral şi de a obţine un mandat de deputat. „Acest lucru ne responsabilizează foarte mult. Probabil vom face Opoziţie prin oamenii pe care-i avem în Camera Deputaţilor şi Senat, o Opoziţie constructivă, ceea ce înseamnă că o să acţionăm în beneficiul oamenilor şi mai ales a oamenilor care ne-au ales. Nu vom face Opoziţie doar de dragul Opoziţiei, ci o să sprijinim orice lege, indiferent că o să vină din partea unui partid sau altul, atâta timp cât este în beneficiul oamenilor”, a concluzionat Lorand Toth.
Citiţi şi:
- PNL: „Nu vrem să avem o campanie murdară”
- Lorand Toth (preşedinte USR B-N): În 2024, vrem să depăşim rezultatele obţinute la alegerile anterioare
- Lorand Toth va deschide lista USR PLUS la Camera Deputaţilor!
- PD-L: „Facem apel tuturor partidelor de a gândi o campanie constructivă, bazată pe proiecte şi urăm succes fiecărui candidat!”
- Boc: Fiecare partid are timp să ia o decizie în acest sens până săptămâna viitoare

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 10:16
La mulți ani doamnei profesor Rodica Drăguș, inspector școlar de educație fizică și sport! Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
În ceas aniversar, gândurile noastre de bine se îndreaptă spre părintele IOAN CLAPA, preot paroh la Feldru.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Comentarii
Asta drept ca-i legea lui "ca.ca"... ! Aveti dreptate stimate domn, numai ca " prostul " nu este cel care " mananca "...
Adaugă comentariu nou