USR solicită sesiune extraordinară în Parlament și propune un pachet de măsuri pentru prevenirea cazurilor din Caracal
Uniunea Salvați România propune un pachet de măsuri care să repare sistemul incompetent și corupt ce se face complice la torturarea și uciderea tinerelor din Caracal.
“Ceea ce s-a întâmplat la Caracal este o tragedie revoltătoare. Transmitem condoleanțe și solidaritate familiilor afectate. Ce s-a întâmplat la Caracal nu a fost un accident, este o crimă odioasă pe care statul român nu a reușit să o prevină deși existau toate premisele care ar fi putut salva viața Alexandrei. Această tragedie arată că așa nu mai putem funcționa. Am crezut că după Colectiv ne-am trezit și că societatea începe să funcționeze. Crima de la Caracal arată că aproape nimic nu s-a schimbat și cât de important este să depolitizăm instituțiile publice. De aceea USR propune niște măsuri de bun simț pentru ca ceea ce s-a întâmplat să nu se mai petreacă. Nu avem nevoie nici de referendum, nici de majorități parlamentare, avem nevoie doar de un angajament ferm din partea tuturor partidelor și a tuturor instituțiilor pentru a putea dezbate și adopta aceste măsuri într-un timp foarte scurt”, a declarat președintele USR Dan Barna.
USR cere președinților Camerei Deputaților și Senatului convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului României pentru adoptarea de urgență a pachetului de măsuri pentru prevenirea tragediilor de genul celor petrecute la Caracal, în condițiile în care PSD încearcă să acopere șirul de erori instituționale grave ce au dus la pierderea cel puțin a unei vieți ce putea fi salvată.
“Oroarea petrecută la Caracal a lăsat urme adânci, este încă o dovadă că instituțiile statului ne lasă vulnerabili. Parlamentul României trebuie să acționeze, iar USR are un pachet de măsuri astfel încât în viitorul apropiat să nu se mai întâmple astfel de nenorociri. Vom convoca o sesiune extraordinară. În weekend ne-am mobilizat și am strâns semnături, trebuie să ne unim de urgență pentru a modifica legislația. Liderii de grup ai PNL și PMP sunt de principiu de acord. Pe de altă parte am văzut declarațiile domnului Marcel Ciolacu care vrea o comisie de anchetă, este încă o dovadă a faptului că PSD are interese ascunse sau se face că muncește, până acum nu am primit niciun telefon de la domnul Ciolacu.“, a transmis deputatul Cristina Prună, liderul de grup al deputaților USR.
Cazul de la Caracal arată o serie de disfuncționalități, astfel că USR propune o serie de măsuri pentru a evita în viitor cazuri similare.
“Statul român este asemenea unei persoane imbuibate, corupte, incompetente. Este o entitate care se face complice la cele petrecute la Caracal. Statul este reprezentat de Parlament, de Guvern, CCR, iar afecțiunile sale sunt atât de grave încât sunt necesare niște măsuri care să fie susținute ani de zile de acum încolo. Pentru că în urma celor petrecute nu este vorba doar despre o demisie sau două. Nu avem așteptări din partea guvernului. Am zis că una dintre problemele statului este promovarea în funcții publice doar a persoanelor incompetente și corupte. USR propune o serie de măsuri iar prima este legată de legea recursului compensatoriu deoarece în urma acestei legi mulți infractori au fost lăsați în libertate.”, a subliniat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Pachetul propus de USR pentru prevenirea cazurilor „Alexandra” cuprinde următoarele măsuri urgente:
- Abrogarea imediată a legii recursului compensatoriu.
- Desființarea Secției Speciale și punerea în acord a legilor Justiției cu recomandările Greco, ale Comisiei de la Veneția, ale Comisiei Europene.
- Îmbunătățirea sistemului de localizare a apelurilor 112 prin modificarea Legii 160/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU), cu abilitarea administratorului SNUAU să asigure informația de localizare a terminalului care a efectuat apelul de urgență, prin servicii de voce sau date.
- Operaționalizarea Sistemului Alertă Răpire Copii.
- Asigurarea de tehnică performantă la Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române pentru supraveghere, interceptare, localizare a apelurilor în anchetarea infracțiunilor grave.
- Asigurarea mijloacelor materiale necesare organelor de urmărire penală pentru desfășurarea anchetelor, la prima rectificare a bugetului pe 2019, prin realocarea celor 235% buget suplimentar acordat Jandarmeriei Române pentru arme și muniții.
- Numirea pe funcțiile de conducere să se facă pe criterii meritocratice, pe bază de concurs, încetarea imediată a interimatelor cu care șefii din poliție sunt ținuți sub papuc.
- Îmbunătățirea calității educației, prin reformarea Academiei de Poliției cu consultarea unor experți europeni, și a pregătirii profesionale continue a polițiștilor, precum și evaluarea periodică a acestora de către un corp independent.
- Abrogarea de urgență a OUG nr. 51/2019 astfel încât transportul județean să reintre în categoria transportului public, iar acesta sa fie decontat elevilor inclusiv pe perioada vacanțelor.
- Operaționalizarea registrului pentru infractorii sexuali și crearea unor registre speciale, operative, pentru faptele de violență, în special domestică (chiar și cele soldate cu retragerea plângerilor de către victime). Totodată, cei care săvârșesc astfel de fapte să fie supuși unor terapii și unor monitorizări.
- Instituirea unor pedepse complementare care să înceteze doar după efectuarea unor ședințe de terapie și după o evaluare psihologică.
- Modificarea pedepselor să se bazeze pe efectuarea unor studii criminologice bine documentate, efectuate de un institut autonom.
USR face un apel către cetățeni și societatea civilă să mențină presiunea asupra Guvernului României și a celorlalte instituții implicate, Poliția Română, Parchetul General, 112, STS pentru a afla toate disfuncționalitățile în gestionarea cazului și rezolvarea acestora.
sursa: comunicat de presă
Citiţi şi:
- Deputatul Cristina Iurişniţi crede că tragedia de la Caracal este cronica unor morți anunțate
- Deputatul Cristina Iurişniţi susţine că autoritățile nu reușesc să protejeze victimele violenței
- Scrisoare deschisă adresată premierului Dăncilă de către deputatul Cristina Iurişniţi
- USR BN: Abrogarea Legii recursului compensatoriu, respectiv eliminarea unor pensii speciale și plafonarea celorlalte
- USR va vota împotriva legii grațierii
Adaugă comentariu nou