Valențe francofone: Schimb de experiență și orizonturi culturale între Bistrița și Besançon
În intervalul 2 – 8 martie 2026, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița a redevenit un spațiu al dialogului intercultural, găzduind delegația Liceului „Jules Haag” din Besançon. Vizita celor nouă elevi francezi, însoțiți de profesorii coordonatori Paul Lo Papa și Médéric Bayard, a marcat o reluare plină de entuziasm a tradiției schimburilor francofone, inițiativă susținută în mod deosebit de doamna profesoară de limba franceză, Monica Buboly, director al CNAM, oferind tinerilor ocazia de a explora profunzimile limbii și culturii franceze într-un context autentic.
Proiectul s-a concentrat pe o analiză comparativă a didacticii matematicii. Prin intermediul unor chestionare aplicate elevilor, au fost explorate perspective noi asupra învățării, identificându-se atât punctele forte, cât și provocările sistemelor de educație actuale.
Dimensiunea umană a acestui schimb a fost definită de generozitatea familiilor gazdă, care au transformat șederea oaspeților într-o experiență marcată de căldură și ospitalitate. Dincolo de rigoarea cursurilor de matematică, fizică sau chimie, elevii francezi au fost imersați în viața spirituală și culturală locală, participând la ore de religie și franceză alături de corespondenții lor români. Întreaga vizită s-a desfășurat cu succes datorită echipei de proiect, alcătuită atât din doamnele profesoare de limba franceză – Monica Buboly, Angela Colțea, Cristina Ambelouis și Ioana Epure Sîngeorzan – cât și din cele de matematică – Daria Stoleru, Mioara Alexa, Delia Goina, Cristina Copaciu, Sabina Condrea și religie- Andrea Pintiliescu. Implicarea și profesionalismul lor au făcut posibilă primirea corespondenților noștri francezi și au transformat acest schimb într-o experiență educațională memorabilă pentru toți participanții.
Itinerariul cultural a completat armonios agenda săptămânii, cuprinzând simboluri ale patrimoniului bistrițean precum Biserica Evanghelică, pasajele medievale, Liceul de Arte „Corneliu Baba” și Muzeul Județean. Aceste incursiuni au facilitat nu doar cunoașterea istoriei locale, ci și consolidarea legăturilor de prietenie între tineri.
Finalul vizitei a fost celebrat printr-o seară festivă cu specific autohton, unde deliciile gastronomice, dansurile populare și voia bună au onorat tradițiile românești. Acest capitol de diplomație culturală va continua în toamna acestui an, când elevii CNAM vor trece pragul colegilor din Besançon, ducând mai departe spiritul colaborării și al respectului reciproc.
Prof. Angela Colțea
Prof. Ioana Epure Sîngeorzan
Colegiul Național "Andrei Mureșanu" Bistrița
Citiţi şi:
- Prof. Monica Buboly (director CNAM): Program de formare- Ingineria proiectelor educaționale și extracurriculare
- Prof. Cristina Iurişniţi: Sfântul Nicolae a venit la Colegiul National Andrei Mureșanu cu cărți
- Prof. Monica Buboly, directorul CNAM Bistrița, distinsă cu Ordinul Palmes académiques de către Republica Franceză
- Luna Francofoniei, la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”
- Masă rotundă: Besançon 100 Bistrița, portret în oglindă























Adaugă comentariu nou