Vara fără (mari) restricții
La intrarea în vară, restricțiile legate de pandemie s-au mai relaxat. Rămîn măștile, spălatul pe mîini, distanțarea socială și supunerea față de șefi (prin a asculta atent ce ne mai zic). Printre primii avantajați ai relaxării, după cum indică documentele, sînt sportivii și enoriașii parohiilor mici. Scriitorii nu prea pot intra în calcul, ei nu pot să se distanțeze de personajele lor. Poeții nu pot sta nici la o palmă de eul lor liric. Îndeletnicirile care nu se bazează pe imaginație pot prolifera în voie. Poți să te relaxezi în aer liber, poți merge la pescuit. Pescuitul e îngăduit, știut fiind că pescarii sportivi stau de obicei departe de posibilitatea prinderii unui pește, eventual nici n-au avut măcar ocazia să vadă vreun pește prins în toată activitatea lor… sportivă. Acum, e drept să recunoaștem că unii dintre cei care practică anumite sporturi, la antrenamente sau efectiv pe teren, sînt oricum avantajați de principiu. În fotbal, de exemplu, e ușor să păstrezi distanța socială. Fotbaliștii știu și au exerciții multe în a trage la poartă de la 11 metri. Ei știu că nu-i voie să atingă mingea cu mîna, nu-i sănătos nici să-l atingă pe arbitru cu pumnul. Pot, eventual, să-l înjure de la distanță, deoarece înjurăturile nu sînt purtătoare de viruși. Se vede în discuțiile de la tv ale reprezentanților noștri în cele înalte și intangibile. Jucătorii nu au voie de asemenea să se apropie de cîștigarea clară a unui meci, deoarece, altfel, vor fi pedepsiți de adversari în meciurile următoare... Nici în meciuri, nici pe stradă nu sînt obligați să poarte mască, ei nu ascund niciodată ceea ce sînt, nici la petreceri, nici în cursele rapide cu mașina, ei sînt oameni direcți, ce-au în cap au și în șut. Mă rog, s-ar putea să apară unele probleme pe terenul de joc, cînd e vorba de luat mingea de la un adversar, prin deposedare, blocare, punere de piedici… Poate vor fi desemnați jucători care au dreptul să se apropie de adversari, cu obligația de a purta mască, poate fundașii. Ei vor alerga mai puțin pe teren, ca să nu obosească și să se sufoce. Riscul ar fi că vor încasa mai multe comentarii din partea suporterilor. Adică nu, deoarece nu vor fi suporteri la meciuri. Nici încasări de bani pe bilete. Economia țării va suferi. Finanțele vor inventa ele cumva o taxă specială, pe privitul meciurilor la televizor, alta decît abonamentul pe aparatul tv. În condiții extreme, se poate. Orice se poate.
*
Cîtă vreme parlamentarii pot vorbi oricît și pot spune orice cu masca pe figură, sînt chiar mai sanogeni așa, virusurile din discursul lor se opresc în mască și nu-i mai virusează pe cei care îi ascultă, creduli. (Bieții de parlamentari au ajuns niște personaje pe care toată lumea… „le vorbește”, adică le bîrfește, cum s-ar zice, cînd în familie, cînd pe stradă!...) S-ar putea, totuși, ca un parlamentar cu mască să fie mai cinstit decît unul fără mască, acesta fiind de obicei mai cinic. Riscul pentru parlamentari e să nu se infecteze ei între ei, în incinta parlamentului, care este un univers închis, inaccesibil celor care îl subvenționează. Și apoi, în privința virusului, oamenii izvoditori de legi n-ar fi la prima situație de infectare, se obișnuiește ca politicienii să se infecteze ei între ei cu diverși (alți) agenți patogeni, cum ar fi cei de origine financiară, ai nemșugurilor sau amantlîcurilor, ai călătoriilor relaxante în străinătate pe bani publici etc. de aceea se întîmplă ca anumiți oameni politici să devină toxici, iar alții nu. Dar să nu mai vorbim despre asta, că pierdem din vedere amenințările pandemiei, care trebuie ținute pe afiș cînd ne nenorocesc comorbiditățile.
*
Masca e, de altfel, o problemă pentru ceilalți cetățeni, acum, la relaxare. Cum te apropii, de exemplu, cu masca pe figură de o tarabă cu mici, în aer liber? Consumatorii de băuturi alcoolice, de tării de exemplu, au alte șanse. Pot să dea pe gît un coniac, cu masca pe gură, fără probleme, deoarece alcoolul distruge eventualii viruși opriți în mască, adunați din mediul înconjurător. Cred că, pentru purtătorii de mască – reală sau imaginară – s-ar putea da liber la consumuri de tării și în spațiile închise ale crîșmelor.
*
Am obosit salutîndu-ne cu atingerea coatelor. E drept că era destul de simplu, doar eram învățați de mici să dăm din coate. Altfel nu răzbești. După revenirea la salutul prin strîngerea de mîni, putem să-i lăsăm să dea veseli din coate pe reprezentanții noștri, înaintînd aferați și binedispuși spre locurile unde se pun cătușe.
*
S-a dat liber la vorbit. Dacă vă mai amintiți, printre primele restricții impuse de ordinele militare, una a fost aceea privind închiderea cabinetelor stomatologice. N-am mai avut dreptul să stăm cu gura deschisă în fața ravagiilor pandemiei, ci doar să privim muți de uimire. Acum, liber fiind la gura deschisă, putem să ne bîrfim vecinii, să lăsăm nevestele să ne dădăcească la nesfîrșit (discreditîndu-le pozitiv), să comentăm păcatele șefilor… Și să „vorbim” berile, pe o terasă, sporind veniturile statului, cîtă vreme pînă acum le beam acasă, cu năduf, cumpărate de la alimentara din colț mult mai ieftin, ceea ce pentru finanțe era un dezastru. Acum putem să vorbim la nesfîrșit chiar de sîntem singuri, privind năuciți fluturașul de șomer.
*
Organizarea jocurilor de noroc, activitățile în piscine sau bazele de tratament balnear rămîn suspendate deoarece oricum, și dacă ar fi „deschise”, ar fi activități inutile: șansele de rezolvare a bolilor personale rămîn în gestiunea pandemiei, justiția nu mai bagă pe nimeni la apă iar de reumatism, în această perioadă, numai un anumit „actor”, cu nume pe care i-l încurcă universitarii, te mai poate vindeca. Reumatologii, gastroenterologii, cardiologii și alții ca ei s-au retras de pe piața tratamentelor, pînă gată să-și facă de cap Covid al 19-lea.
***
N. A.: Părerile din acest articol pot fi preluate de oricine, cu condiția să fie comentate, chiar de rău, că unde-i rău e și un pic de bine (vorba celor care fac afaceri cu măștile de protecție), la o cafea sau la o bere, între două-trei persoane sau în familie, sau într-un grup mare și gălăgios de pe stradă... (Aș vrea eu să am popularitatea asta!...)
Adaugă comentariu nou