Olimpiu NUȘFELEAN: Coronarovirusoliada

E cam scrișnit termenul din titlu, dar, după cîtscrîșnim din dinți așteptînd să mai slăbească pandemia, cred că poate fi acceptat. Și apoi el vrea să cuprindă, cu lipsă de orice ambiție, situația în care am fost prinși, lupta în care ne-am angajat. O tragedie? O comedie? Greu de zis deocamdată. Suferință, da. Nemeritată. Sau… Nu putem știi. Unele lucruri merg bine, pandemia e, cred, ținută sub control. De medici mai întîi, de specialiști, de administratori… Are însă, pe lîngă toate astea, o latură ce înaintează implacabil, obișnuit, s-ar putea zice, care înaintează spre comedie. O comedie epopeică. Sau o epopee comică. Aceasta îi cuprinde fără să vrea pe cei afectați de pandemie, pe cei care suferă, eroi colaterali, dar îi ilustrează pregnant pe erorii comici care defilează în spațiul public, pe ecranele tv, cu sau fără mască, într-un spectacol pe care îl tot așteptăm să se termine, dar care găsește mereu motive să-și promoveze actorii. Coronarovirusoliada – un război care și-a făcut, iată, din virus aproape un simplu pretext, pentru că lupta se dă, în această variantă, în alte teritorii decît ale pandemiei. Sunt teritorii „politice” sau „economice”, unde, de intri fie și din curiozitate, nu mai știi cum să ieși. E o „luptă” care ar trebui să-și înscrie „eroismul” în epopei precum poemul burlesc „Batrahomiomahia” sau „Războiul dintre broaște și șoareci”, atribuit lui Homer, sau poemationul eroi-comic, autohton, „Țiganiada”, dar și „Broaștele” a lui Aristofan, comedie ce prezenta situația gravă in care se găsea cetatea Atena, amenințată de flota spartană (ca de un virus?..., am zice noi), printr-o dezbatere publică asupra celor mai bune soluții de salvare a patriei. Aristofan a imaginat o lunga călătorie în Infern a zeului Dionisos, însoțit de slujitorul său Xantias, pentru a-l readuce la lumina zilei pe Euripide, poetul său preferat. În Hades izbucnește o dispută aprigă între Eschil si Euripide, pentru întîietate, un concurs de măiestrie (literară), noi am zice azi: politică, menit însă să scoată în evidență grandilocvența unor personaje tînguitoare din opera lui Euripide. Evident, nu poți face mari legături între piesele antice și teatrul (de operațiuni) de azi, dar sugestii poți găsi. Intri în infernul pandemiei, ca să ieși, pînă la urmă, la lumină, înfășurat în grandilocvență și atitudini uluitoare. Aiuritoare. Ieși din pandemie în plină comedie. Cu toată șleahta de tînguitori. E tragic, totuși, dar nervii românilor sînt tari.
Stai și te uiți (la televozor sau la realitate!?...) și nu-ți vine să crezi cum sînt schimbate măștile, ca să fie folosite în cine știe ce scopuri, o vreme ascunse și apoi scoase, prin cine știe ce întîmplare, la iveală. Practica politică din pandemie îți năucește nervii. Aveam, sau credeam că avem, niște lucruri foarte clar lămurite în lupta cu COVID-19: salvarea efectivă a bolnavilor (chiar mai mult decît vindecarea lor), asigurarea echipelor medicale, a instrumentarului medical (inclusiv spații spitalicești) și a medicației, efectuarea prevenției. Guvernul, în frunte cu președintele său (cu președintele… guvernului, nu cu premierul), părea să se descurce. Și a făcut-o o vreme. Pînă a prins iarăși putere bîlba românească și decidenții au început să-și dea cu stîngul în dreptul, sau viceversa. Acum nu-i vorba că medicii și cercetătorii au avut dubii și ezitări de la început. Și continuă să le mai aibă, luptîndu-se cu un dușman cunoscut doar în parte. Dar scenariul stabilit de administrație, măsurile impuse de decidenți ar fi putut să fie mai limpezi, nu doar ferme, din primele momente ale luptei cu pandemia. Știința politicii și a administrării cetății nu-i de azi, de ieri. Ea ține de o cultură marcată de istorie iar cei care se înhamă la rezolvarea treburilor cetății, pe lîngă dezinvoltură și curaj civic, trebuie să fie oameni culți, cultivați, învățați cu exercițiul celor bune și nu al celor rele. Nu spun că ar trebui să fie toți cu doctorate. Numai că, la ai noștri, între claritate și fermitate s-au insinuat bîlbele, indeciziile. Bineînțeles că în democrație există mai multe păreri, dar la nivel național trebuie să fie o singură decizie. Pe ea se clădește eșafodajul acțiunilor.
Cînd credeam că începem să alunecăm de pe creasta valului primejdios spre o situație mai calmă, hop că și mușchii naționali află că pot să se miște și chiar să gîndească. Lupta cu COVID-19 a început să scîrțîie. Dacă n-ar fi dedicația și abnegația personalului medical, lucrurile s-ar prăbuși foarte repede.
Ce-i tragic și comic în toată povestea? Se stabilesc măsuri militare și apoi se „îmbunătățesc” după cum bat vînturile politicii, nu ale pandemiei. Se recomandă păstrarea distanței sociale, pentru evitarea contaminării, dar îndată se revine porunci mai blîndepentru mijloacele de transport ce duc oamenii la muncă, în care pasagerii pot sta și înghesuiți ca sardelele. Spiritul muncii ține pandemia departe, nu?... Obligi la carantină, la izolare – în spitale sau la domiciliu -, dar,cînd Europa vrea musai să demonstreze că se poate întoarce oricînd în Evul Mediu și în perioada sclavagismului – fără frontiere - , se face un hocus-pocus de noapte și se dă liber la viață de furnicar în autocare și aeroporturi, ca bravii noștri români să salveze capitalismul sălbatic de la foamete. Ajutați, desigur, și de frații noștri polonezi, bulgari, unguri ș. a. m. d. Bieții „bătrîni”, deși unii încă activi în diverse domenii, sînt băgați toți în aceeași oală, puși cu botul pe labe și transformați în „pensionari”, cărora în fiecare seară, înainte de a se culca, li se spune cîte o poveste despre iminenta creștere a pensiilor. Dimineața zborul fluturașilor de pensie va fi iarăși dezamăgitor, dar „protejații” vor privi spre el insistent, întorcîndu-și ochii de la volutele virusului. Se vor obișnui cu această șteptare și nu vor mai ieși din casă nici atunci cînd amenzile date de polițiști vor fi declarate ilegale. Ce comicăriadă și cu amenzile astea!... Să mai aibă polițiștii chef să facă pe păzitorii legii în fața interlopilor?!
În privința viitoarelor relaxări, părerile sînt împărțite de cu bună vreme. Nu la nivel medical, ci la nivel decizional-administrativ, la înălțimea căruia evoluează președintele, miniștrii, mai apoi politicienii. Politicienii, în speță parlamentarii, au stat o vreme cu capul la cutie, speriați oarecum să nu se întîmple ceva (Doamne ferește!) și finanțele să nu mai aibă la cine să mai dea pensiile speciale, dar cînd au văzut că gluma cu boala nu-i prea de ei, au ieșit în arenă cu metehnele neschimbate. Se tot filosofa de-o vreme că după pandemie lumea o să fie altfel. Poate că lumea se va schimba, dar politicienii nu. Și-atunci ce putem vedea în asta, tragedie sau comedie?
Paradoxurile pandemiei sînt mai multe. Ne îngrijim, în mod just, de cei contaminați de virus, dar îi lăsăm să moară pe oameni care ar fi avut nevoie de o banală operație de hernie sau de tratarea unui picior rupt. Stabilim amenzi mari pentru cei care nu respectă regulile de prevenție și apoi renunțam la ele din motive… mici. CCR-ul sancționează decidenții punînd în operă un mecanism juridic ruginit, care se mișcă greu. Avocatul poporului, la vreme de pandemie, ar fi trebuit să fie prompt, nu să pornească demersurile cînd îi fluieră cineva la ureche. Primarului New York-ului și premierul englez declară că nu se tem de pandemie, ca și, mai tîrziu, Cataramă al nostru, după care nu mai știu cum să-și scoată cămașa. Președintele Trump zice pe la începutul evenimentelor că America nu va fi atinsă, că prietena lui, China, e OK, ca apoi să lanseze în lume tot felul de acuze. Ce să crezi din asta, cum să-i mai identifici pe vinovați? Președintele nostru, în loc să fie un tată de țară, se transformă într-un „tătuc” învățîndu-i pe micuții lui alegători sau nealegători cum să-și sufle nasul. Trage la remorcă un partid ca vai de el (care nu-i în stare să înainteze singur), în ciuda pesediștilor, care nu au locomotivă… Sau, mă rog, au una, mai mică, dar care nu ține la deal…
Prin poemul burlesc Batrahomiomahia, lui Homer i s-a atribuit inventarea parodiei. E o chestiune literară. Se tot zice că oamenii nu mai sînt interesați de literatură. Ignorînd literatura și genurile și speciile în care se ilustrează aceasta, ne afundăm mai mult în ea, în efectele ei. Nu mai știm ce e o parodie (literarră!...), dar teamă mi-e că facem parodie din toată existența noastră. La modul epopeic. Comic-epopeic. Și coronarovirusoliada continuă…Ro din mijlocul termenului e de la.. ro.
„Poartă mască! Păstrează distanța!” Îndemnuri firești, medicale, sugestii guvernamentale, porunci prezidențiale – toate intrate în obișnuințe, în filosofia pandemiei. Și noi, care am cheltuit atîta energie, înțelepciune și imaginație ca să scăpăm de măști, să eliminam distanțele sufletești, să ne găsim cărările și drumurile în universul omenescului!...