Olimpiu NUȘFELEAN: Cui îi pasă?

În toată lumea, oameni de știință și medici fac cercetări și încearcă să afle cîte ceva, încă puțin, desprecoronavirus, ce-l face pe acesta să prolifereze cu atîta îndrăzneală, afectînd viețile noastre. Activitatea din laboratoarele de cercetare e febrilă, nu mai puțin activitatea politică prin care se duc bătălii între țări și puteri în a avea prioritate în producerea vaccinului care să aducă imunitate, se fac legături de interes și se aduc reproșuri de tot felul pe drumul aspirațiilor și al suspiciunilor. Nimeni dintre cei preocupați de cîștigarea bătăliei împotriva Covidului nu se gîndește să realizeze o cercetare asupra politicienilor noștri. Un eșantion amestecat sau format din oricare parte a spectrului politic (de la noi) ar putea fi obiect de studiu privind rezistența la pandemie. Francezul Bernard-Henri Lévy, pe care l-am mai citat, e de părere că virusul atacă mai mult mințile decît trupurile, ducînd la pierderea rațiunii, la excesele dictaturii igienice și la opiniidecliniste, la creșterea angoasei publice. Se tem politicienii noștri de virus, le atacă acesta trupul sau mintea? Răspunsul scurt și categoric este: nu! Ei pot să bea o cafea, fără mască, la o șuetă în spatele ușilor guvernului… Pot sărbători pe cineva cu participarea unui număr mare de persoane, unde copiii nu sînt… persoane!... Le este afectată mintea de virus? Nu. Se conduc după și produc aceleași raționamente de cîndsînt pe lume (în viața politică). În perioada cînd cetățenii erau ținuți (de poruncile guvernamentale și de frică) în spatele ferestrelor închise, ei, politicienii, privilegiații naționali, s-au odihnit puțin, au stat ascunși de ochii lumii, apoi au revenit repede la vechile metehne. Frica de virus nu i-a sensibilizat deloc,grija pentru cetățean nu le-a stimulat mintea în interes public. Dacă a fost vorba să pună la cale vreo afacere, în interes personal, mintea le-a funcționat ca în vremurile normale. Prin pandemie trec impasibili. Ajung să nu mai fie folositori comunității. Și asta e grav. (Vorbind, eu, așa, în linii mari și cu năduf!...) Își pierd credibilitatea. Sînt, la rigoare, tari pe poziții, ei… pentru ei, nu pentru ceilalți. Atunci n-ar trebui ca această rezistență la pandemie a politicienilorsă fie studiată în interes mondial? N-am putea să-i livrăm unui laborator de cercetare, poate că niște analize de sînge politic ar duce la descoperirea antidotului la coronavirus!... Ne-am mai scoate, ca țară, niște bani pentru datoriile din împrumuturi.
Exoticul președinte-diriginte național, care ne învață mereu cum să ne spălăm pe mîini de una, de alta, mi-a produs un sentiment de duioșie cînd l-am văzut mutînd vorba de pe partidul lui pe parlament și solicitîndinstanței legislative să grăbească elaborarea legii privind carantinarea. Și-a dat seama că „partidul meu” nu mai face față la rezolvarea lungii probleme de sănătate a oamenilor din stat șiși-a îndreptat atenția spre parlament?Nu putea proceda așa de la început, făcînd eforturi – chiar disperate – pentru unirea forțelor politice într-o singură luptă? Pînă la urmă, ce poate face și parlamentul? Un parlament care trage cît poate de tare mîța de coadă și o rotește deasupra capului ca pe un steag de luptă. Poate parlamentul să facă mai mult decît un partid slab, după cum se vede? Partidele sînt slabe în general, fără ideologii care să le asigure dinamismul, nu pot face mare lucru. Și atunci ce să facă parlamentul în sine, care este expresia partidelor? Într-un sistem politic sănătos, un parlament, oricît de lent s-ar fi mișcat, ar fi putut să dea în două săptămîni (timp relativ) o lege care să reglementeze în aspectele esențiale relațiile dintre instituții și cetățeni în raport cu pandemia. Sub presiunea urgenței. Sub motivația urgenței. Sub rațiunea urgenței. Era nevoie de dialog politic real, de „compromis” politic în sensul servirii unor interese naționale, nu a unor interese afectate de corupție. Pentru că, dacă nu ai grija menajării corupției, ce ar putea să te mai împiedice să lupți pentru un interes național? Cînd contaminații asaltează spitalele iar mass-mediabulversează mentalul public, mai moșești cu săptămînilesau cu lunile o lege care să se plimbe de la guvern la parlament și înapoi, de la parlament la președinte și apoi la CCR, într-un carusel leșinat, pus în mișcare de pandemia politică? Sînt politicienii noștri atît de încuiați la minte (scuzați-mi sintagma!)încît nu pot să vadă că în fața lor se află o țintă rațională, nu doar națională – sănătatea publică sub imperiul urgenței? Țintă care nu arată deloc bine prinsă în hățișul jocurilor politice.
Ar fi fost, desigur, încîntător pentru partidul de guvernămînt să scoată singur, fără ajutorul opoziției, țara din pandemie. Dar iată că nu se poate. Nici măcar cu efortul școlăresc al președintelui țării. Dacă opoziția de acum ar fi fost la putere, credeți că lucrurile s-ar fi desfășurat mai bine? Nicidecum. Bîlbele și controversele ar fi fost aceleași, cu aceleași efecte dezastruoase pentru economie și sănătatea publică. Politicienii noștri se tem mai mult de rezultatele electorale (că doar astea aduc mălaiul) decît de pandemie. Cum să sperii poporul cu noi restricții cînd electoralele bat la ușă? Faci exerciții de magie publică pasînd responsabilitatea restricțiilor dintr-o parte în alta a spectrului politic. Cu insistență și nepăsare. Perioada pandemiei ar fi putut să fie pentru politica românească un bun prilej de a-și scutura sterilul din amorful corp politic, ca să se aleagă metalul bun, fie acesta oricît de puțin, dar real, de referință, material de reconstrucție necesară. Dar pentru asta ar fi fost nevoie să existe spirit politic și o cultură mai mult decît politică. La cine să le găsești?
Guvernul gestionează lupta antipandemică după cum poate. Și face și lucruri bune, apreciate de populația țării. Oamenii învață să judece tot mai bine lumea în care trăiesc. Își fac griji pentru sănătatea lor, chiar dacă unii sfidează bunul simț în comportamentul din sînul comunității. Pe iresponsabili poliția trebuie să îi pună la punct prompt. Guvernul acționează însă oarecum „fără să participe”, în virtutea inerției, cum se spune, impulsionat de determinări exterioare. Dacă iei demersul lui antipandemic la bani mărunți, ce constați? Ceva de genul exprimat de o inițiativă guvernamentală privind protecția personală, care spune multe. Adică: pe toate televiziunile, guvernul este prezent cu un mesaj public prin care sîntem sfătuiți să purtăm mască. Mesajul se încheie cu îndemnul: „Poartă mască. Arată că îți pasă!” Sfat bun, cu substrat etic. Numai că seamănă mult cu îndemnul boierului din „Moş Ion Roată şi Unirea”, povestea lui Creangă. Bolovanul îl ridică tot „opinca”. Guvernanții beau cafea la guvern în grup – ca să nu zic în… clică – fără mască, politicienii organizează serbări la grămadă…,parlamentarii trag de timp în elaborarea legilor momentului… Arată astfel că le pasă? Bineînțeles că nu!