Veronica Oşorheian: Colocvial

„De ce această carte?
Mai întâi, pentru a strânge laolaltă bucuriile pe care le-am primit în anumite momente din viaţă, într-un buchet de flori rare, buchet pe care n-am avut altă ştiinţă de a-l păstra – cu toate ale lui miresme de amintire”.
Care sunt aceste bucurii, ne spune în continuare autoarea: „Apoi, ar fi şi un fel de recunoştinţă pentru toţi acei care m-aţi încurajat la început şi mi-aţi înlesnit ieşirea în lume, invitându-mă la diferite colocvii sau oferindu-mi un locşor în publicaţiile de care răspundeţi.
Şi care sunt acei care i-au înlesnit drumul spre literatură, spre public?
Aş zice că în primul rând harul de a vorbi frumos despre lucrurile, evenimentele de suflet, dintre care pe primul loc este dragostea pentru locul în care s-a născut, cuib de şoimi din care au ieşit mulţi oameni binecuvântaţi în lume.
Comori de datini au fost îngrijite şi cultivate atent de câţiva oameni destoinici, care au avut grijă să le menţină în conştiinţa poporului şi să le scotă în lume. Aşa s-au născut, rând pe rând, istoria formaţiei de trişcaşi din Leşu, Povestea Căluşarilor, a formaţiei de teatru, corul din Leşu, orchestra, dar şi povestea unor personalităţi care au făcut cinste Leşului cu ieşirea lor în lume, toate inventariate cu grijă şi adunate cu smerenia… „celei care şi-a luat satul cu sine la Alba Iulia şi, zilnic, la ceasul de taină şi de amintiri, se refugiază în el” (Ion Radu Zăgreanu)
Apoi, Veronica Oşorheian redă, culege spre păstrare, categorii ale creaţiei populare, obiceiuri de nuntă, magie populară, scrisori din război, cu un cuvânt, valorile spirituale ale satului, ca mărturii ale unei civilizaţii rurale, născute din preaplinul sufletului ţăranului care, în timpul câştigării existenţei într-o înfrăţire cu natura, şi-a strâns în suflet bucurii şi dureri, exprimate într-o comoară ce nu trebuie să se piardă.
Pe cele 350 de pagini mai adună şi redă cu grijă corespondenţa cu personalităţi întâlnite în activitatea literară şi care îşi exprimă părerile lor despre munca desfăşurată de autoare.
Cui i-ar fi venit prin minte să culeagă în carte toate dedicaţiile scrise pe volumele oferite, cu date precise despre titlul cărţii, editura şi data ofertei?
Autoare a cinci volume de poezii originale, deci creaţii personale, doamna Veronica Oşorheian se distinge ca o păstrătoare a comorilor satului natal, din dragostea căruia s-a născut o scriitoare.
Volumul se încheie cu recomandările de primire a autoarei în USR, făcute de şase personalităţi ale literaturii, care preţuiesc şi subliniază meritele literare ale autoarei.
Felicitări şi încă multe succese!
Virginia Brănescu