Vicecampioanele României la fotbal feminin, sportivele de la Heniu Prundu Bârgăului, și-au primit medaliile!

Heniu Prundu Bârgăului a încheiat sezonul Ligii 1 pe locul secund, după multipla campioană „U” Olimpia Cluj. Este cea mai bună clasare din istorie pentru gruparea din județul nostru, care vizează în acest sezon și un trofeu, Cupa României! De altfel, echipa noastră s-a calificat în finala Cupei României după ce a învins categoric cu 8-0 echipa Vulpițele Galbene Roman. În faza următoare a competiției, va juca cu U. Olimpia Cluj, duminică, de la ora 12.30 la Arad. Partida se va disputa pe Arena Francisc Neumann.

"Oficial, vicecampioanele României de pe Valea Bârgăului, echipa de fotbal feminin, ACS Heniu Prundu Bârgăului, au fost premiate pentru un rezultat demn de toată aprecierea, munca serioasă transformată-n argint, profesionalism și spirit de echipă. Cu puterea ambiției voastre și susținerea noastră, vă doresc să ajungeți acolo unde meritați, pe locul I. Continuăm sprijinirea performanței!", a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

La festivitatea de premiere, au participat președintele AJF BN, Dan Jiga, primarul Doru Crișan de la Prundu Bârgăului, primarul Vasile Șut de la Tiha Bârgăului, primarul Vasile Laba de la Bistrița Bârgăului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5