Viceprimarul Cristian Niculae: Prima etapă de asfaltări din acest an s-a încheiat! 34 de străzi, finalizate!
Viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, anunţă că au fost finalizate lucrările de asfaltare a primelor 34 de străzi din cele 50 promise anul acesta, odată cu turnarea asfaltului pe străzile Nicolae Drăgan și Romană. Potrivit acestuia, în scurt timp, se vor ridica toate gurile de canal la nivelul carosabilului, se vor înlocui capacele de canalizare și grătarele de pluviale pe toate cele 34 de străzi asfaltate.
În ceea ce proveşte B-dul Decebal, str. Andrei Mureșanu și str. Năsăudului, care au fost inițial prinse în programul de asfaltare din acest an, aceste străzi vor fi modernizate pe fonduri europene, prin proiectul de 10,5 milioane euro, la care s-a semnat contractul de finanțare în urmă cu două săptămâni.
"Aceste străzi importante din oraș vor fi modernizate complet prin următoarele lucrări: realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă, pornind de la fundația drumului;reabilitarea trotuarelor pe toată lungimea celor 4 străzi; realizarea de benzi dedicate transportului public; realizarea unui pasaj pietonal subteran pe b-dul Decebal, de la Motovelo la Hală; realizarea pistelor pentru biciclete pe ambele sensuri de circulație; realizarea iluminatului public cu sistem de telegestiune și îngroparea rețelelor electrice; modernizarea stațiilor de transport public existente (10 stații).
Următoarele 16 străzi pe care le vom asfalta în acest an, fac parte și din proiectul ”Piste pentru Cicliști”, a cărui lucrări vor începe în scurt timp după finalizarea licitației ptr. desemnarea constructorului. Pe măsură ce pistele pentru cicliști vor fi finalizate, vom intra pe fiecare stradă cu lucrările de asfaltare", a explicat viceprimarul Cristian Niculae.
Citiţi şi:
- Viceprimarul Cristian Niculae: Axa Decebal- Andrei Mureșanu- Năsăudului- Gării se modernizează pe bani europeni!
- Străzile Gării, Decebal, Andrei Mureşanu şi Năsăudului, reabilitate cu fonduri europene. Viceprimarul Niculae: E un proiect care va duce Bistriţa pe calea modernizării
- Viceprimarul Cristian Niculae: Anul viitor, vom asfalta alte 50 de străzi din bordură în bordură şi alte 11 străzi de pământ, inclusiv strada Tărpiului
- Viceprimarul Cristian Niculae: Programul de asfaltare a celor 50 de străzi continuă. 11 străzi sunt finalizate
- Viceprimarul Cristian Niculae: Se lucrează într-un ritm alert la asfaltările din programul celor 47 de străzi. Vezi ce străzi sunt în pregătire!
Comentarii
otto:
„Noi muncim, nu gândim“
(Slogan FSN, 1990)
Viceprimarului Cristian Niculae (alias Wannabe) i se potriveste perfect sloganul de mai sus. In loc să gândească strategii pentru dezvoltarea orasului, omul acesta stă aproape tot timpul pe străzile unde se asfaltează "din bordură-n bordură".
Fiind intrebat recent intr-o emisiune de ce sacrifică locurile de parcare, si asa insuficiente, pentru niște piste de biciclete, Wannabe a dat un răspuns halucinant si anume: "„Până la urmă pe unde să amenajăm pistele de cicliști? Pe sub străzi? Suspendate? Nu putem întinde străzile să le facem mai late sau mai lungi. Sunt străzile care sunt, nu le putem lăți”.
Pentru amenajarea pistelor de biciclete, dar si pentru fluidizarea traficului auto in orasul Bistrița ar fi nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Aceasta presupune reorganizarea retelei de străzi pe care urmează a fi amenajate piste pentru biciclete . Astfel, unele din acestea ar trebui reconfigurate ca străzi cu sens unic, pentru a face loc pistelor de biciclete, dar si pentru a permite amenajarea unor locuri de parcare suplimentare.
Adaugă comentariu nou