Victor Ponta: Vreau să oprim scandalul după alegeri şi să lucrăm împreună pentru bunăstarea tuturor românilor!

Rep.: Domnule Victor Ponta, ce asigurări puteţi da că nu se vor mai tăia pensiile?

Victor Ponta: Trebuie să recunosc că sunt îngrijorat de faptul că unii dintre contracandidații mei, dacă vor câștiga alegerile, vor dori să taie din nou pensiile românilor, astfel încât să-și poată acoperi cheltuielile pe care le-ar presupune punerea în aplicare a programelor lor economice.

Tocmai de aceea, îmi iau angajamentul ferm că, atâta timp cât voi fi premier sau președinte, nu se va mai tăia niciodată niciun leu din pensia cuiva!Vă reamintesc faptul că prima măsură luată atunci când am venit la guvernare a fost să redăm cetăţenilor pensiile şi salariile taiate de Traian Băsescu și Emil Boc. Am reparat atunci o mare nedreptate şi am continuat să luăm măsuri pentru a îmbunătăţi nivelul de trai al românilor: am crescut valoarea punctului de pensie, am introdus ajutoare pentru plata facturii la energie, am majorat cuantumul ajutoarelor pentru încălzire, am redus TVA la pâine de la 24% la 9%, am redeschis spitale, am amnistiat fiscal mai multe categorii sociale şi multe altele. Iar de la 1 ianuarie 2015 vom mări din nou pensiile cu 5%.

Aceste măsuri luate arată intenţia noastră clară de a creşte nivelul de trai şi îi asigur pe toţi oamenii că, atât timp cât voi ocupa o funcţie publică importantă, nimeni nu se va atinge de pensia lor.

 

Rep.: Cum luptați cu fenomenul sărăciei în România?

Victor Ponta: Să nu uităm că cei 10 ani de regim Băsescu au însemnat dispreţ, sărăcie şi umilinţă pentru români. Dar de când am venit la guvernare am depus toate eforturile nu doar pentru a relansa economia, dar şi pentru a repara nedreptăţile mari făcute de fostul regim, în special categoriilor sociale vulnerabile.

Astfel, datorită creşterii economice, am reuşit să luăm o serie de măsuri pentru a reduce sărăcia şi nedreptăţile: majorarea alocaţiilor de stat pentru 500.000 de copii din familiile sărace, creşterea, de la 1 decembrie, a alocaţiei de hrană zilnică pentru 60.000 de copii din sistemul de protecţie, creşterea cuantumului alocaţiei de hrană zilnică pentru persoanele vârstnice şi cele cu dizabilităţi din centrele de îngrijire, iar începând cu 1 ianuarie 2015 vom majora indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

Mai avem enorm de multe de făcut, pentru că încă este prea multă sărăcie, prea multă corupţie, prea multă nedreptate! Sunt încă mulţi oameni care au nevoie de ajutor - şi scopul nu este să câştigăm alegerile ca să ne batem între noi, ci să câştigăm alegerile pentru a-i putea ajuta pe aceşti oameni.

Dacă în doi ani şi jumătate am reuşit să facem multe, blocaţi fiind de un regim şi un preşedinte care a fost mereu contra, vă daţi seama câte se pot face uniţi, o echipă cu preşedinte, premier, guvern, parlament, toţi trăgând în aceeaşi direcţie?

 

Rep.: Care este soluţia dumneavoastră pentru combaterea șomajului?

În ultimii doi ani am reuşit să creăm peste 200.000 de mii de locuri noi de muncă şi perspectivele sunt încurajatoare, datorită măsurilor luate. Iar asta mai ales după ce, în perioada guvernărilor anterioare, s-au pierdut peste 700.000 de locuri de muncă.

Prin reducerea CAS vizăm crearea a 70.000 de noi locuri de muncă. Mai mult, am luat o serie de măsuri pentru a creşte ocuparea în rândul tinerilor şi aici aş dori să amintesc doar de programul „Garanţii pentru tineri”, de care au beneficiat peste 188.000 de tineri. Ştim că nu e suficient şi lucrăm pentru a continua pe acest drum, prin tot mai multe măsuri care să ajute economia să se dezvolte, să atragă investitorii, să creeze locuri de muncă şi mecanisme de sprijin pentru cei dezavantajaţi.

 

Rep.: Domnule Ponta, considerați că investițiile în Educație sunt importante? Ce măsuri ați luat ca prim-ministru pentru a sprijini cadrele didactice?

Victor Ponta: Da, am spus întotdeauna că Educația și Sănătatea sunt domenii strategice pentru România, în care orice ban cheltuit reprezintă o investiție extrem de utilă. Educația este domeniul care vizează direct tinerii, iar aceștia reprezintă viitorul României.

Există numeroase proiecte aplicate și măsuri concrete pe care le-am luat pentru a oferi sprijin profesorilor. Am dat înapoi procentul de 25% tăiat din salarii, am mărit cu 10% salariile profesorilor debutanți și am dezvoltat sistemul de utilizare a finanțării din fonduri europene pentru dezvoltarea carierei. Chiar dacă bugetul educației a crescut în 2013 și 2014, cred că cea mai bună soluție pentru a ne apropia ca nivel de venituri pentru profesori de cel din Uniunea Europeană este să apelăm la finanțarea comunitară – un exemplu bun este programul "Dezvoltarea carierei didactice", prin care profesorii primesc 150 de euro pentru a-și cumpăra cărți, fără a exista obligativitatea decontării.

 

Rep.: Se spune că sunteți mai preocupat de soarta celor vârstnici decât de cea a tinerilor. Este adevărat?

VictorPonta: Sincer, mă preocupă soarta tuturor românilor.Sunt cel mai tânăr candidat – am fost cel mai tânăr premier şi pot fi cel mai tânăr preşedinte, evident că vreau să fiu aproape de tineri! Toți românii sunt importanți și toți au, în egală măsură, nevoie de un stat care să le fie util. În ceea ce privește tinerii, vreau să subliniez că, după succesul programului ”Prima casă”, lunile acestea am venit cu un nou proiect: ”Prima mașină”. Este un program prin care Guvernul îi ajută pe tineri să-și achiziționeze o mașină nouă, dar în același timp, stimulăm consumul și susținem piața auto, în special producătorii autohtoni, precum Dacia.

 

Rep.: V-am auzit în campanie promovând ideea necesității României de a atinge independența energetică. Aveți o strategie în acest sens?

Victor Ponta: Independența energetică înseamnă prețuri mai mici pentru fiecare român, lipsa fricii că alții ne decid soarta într-un context internațional tensionat, înseamnă că investitorii vor veni în țară și vor crea locuri de muncă mai bine plătite, accentuând astfel ritmul de creștere economică a României. Dar mai înseamnă ceva – înseamnă independenţa energetică faţă de Rusia, şi o consolidare a poziţiei României în regiune, astfel încât să nu fim în pericolul de a fi atraşi în conflicte inutile.

Una dintre cele mai importante decizii pe care le-am luat este blocarea creșterii prețului gazelor naturale produse în țară pentru consumatorii casnici pe termen nedefinit și chiar scăderea prețului pentru consumatori industriali. Am reușit să amânăm liberalizarea prețurilor, iar acest lucru are efecte benefice pentru români, care pot fi observate și în facturi.

 

Rep.: În materie de politică fiscală, sunt multe voci care întreabă ce direcție va urma România dacă PSD rămâne la putere? Ce veți face cu taxele pentru perioada 2015 – 2020?

Victor Ponta: Înainte de orice, vreau să se știe foarte clar că noi suntem singurii care am scăzut taxe. Știu că mai sunt multe de făcut, dar în același timp doresc să se știe faptul că drumul pe care suntem este cel corect: am comasat peste 90 de taxe și tarife parafiscale, am redus CAS-ul cu 5%, am redus TVA la pâine și îl vom reduce și la restul alimentelor de bază, am scutit firmele de impozitul pe profitul reinvestit. Și avem de gând să continuăm exact pe acest drum, indiferent de atacurile și sperietorile pe care le lansează diverși contracandidați. Trebuie să fim atenți, pentru că acei contracandidați care acum strigă că vor reducerea taxelor dacă vor câștiga alegerile sunt, de fapt, înconjurați de aceiași oameni care au mărit TVA de la 19%, la 24%: Băsescu, Blaga, Predoiu etc. Este limpede că oamenii aceştia, fără tăieri de pensii şi salarii, nu se pot descurca din punct de vedere economic.

 

Rep: Domnule Ponta, în final, vă adresez o întrebare tranșantă: de ce să vină românii la urne să vă voteze?

Victor Ponta. Aș vrea ca oamenii să știe că, după 10 ani de scandal, ne aflăm acum în fața unei alegeri care va fi decisivă pentru viitorul nostru, al tuturor. Românii trebuie să aleagă între continuarea regimului Băsescu, cu toate nedreptățile și austeritatea pe care acesta le-a adus, și direcția pe care o propun eu: o Mare Unire a românilor, prin care să facem din solidaritate și bună-înțelegere valori naționale,construind astfel o Românie puternică, o Românie care are grijă și de cei în nevoie, dar care sprijină și mediul de afaceri. Tot ceea ce facem are ca obiectiv creşterea bunăstării oamenilor, pentru că războiul politic, scandalul zilnic și ridicarea de ziduri între români sunt tot mai dăunătoare ţării. Îi chem pe români alături de mine, să dărâmăm toate aceste ziduri, să fim mândri că suntem români şi să facem din nou acea unire de care România are nevoie!

Comentarii

29/10/14 10:56
Vizitator

Ponta nu mai are proprietatea vorbelor. Scandalul despre care spune ca ar vrea sa-l opreasca se afla in PSD si din pacate a ajuns atat de departe incat nu mai poate fi oprit. Ca o ironie a sortii s-a ajuns deja la vorba lui Ponta: “Scapa cine poate”.
PSD se va pulveriza pe zi ce trece. Unele surse anunţă că Dragnea pregăteşte din umbră noul PSD. Se spune că Gabriel Oprea, liderul UNPR, poartă deja negocieri avansate cu oamenii de încredere ai lui Traian Băsescu. Tot pe surse s-a aflat că Gruparea din jurul lui Ponta, adică Ghiţă, Şova, Gabriela Firea şi alţi câţiva zeci de inşi apăruţi peste noapte în funcţii deşi nu au muncit niciodată pentru partid, a fost izolată. Oricum, în PSD se duce, după izbucnirea scandalului Microsoft, o adevărată vânătoare de vrăjitoare. Nimeni nu mai are încredere în nimeni. Zvonurile că la DNA unii îşi toarnă colegii pentru a scăpa ei au devenit deja subiecte de bancuri.

29/10/14 16:17
Lucian Rares

"1o ani de regim Băsescu"! Acum, în momentul acesta, cine este la putere, tov. Ponta? Nu cumva dumneata eşti premier? În Parlament nu cumva PSD şi partiduţele de la remorca lui au majoritatea? Atunci cine este la putere, domnule mitoman?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5