Viorica D. Cătuneanu- Pelerin pe ,,Drum cosit”

Volumul de debut al poetei Viorica D. Cătuneanu, intitulat ,,Drum cosit”(Editura

,,Remus”, Cluj-Napoca,2009), cu un ,,Cuvânt de întâmpinare” rostuit de Sever Ursa,

oferă cititorului avizat prilejul de a respira, cu voluptate, aerul curat al măgurelelor

Ilvei Mari, din ţinutul Năsăudului,şi de a întâlni poezia autentică.

Reîntoarsă la izvoare,(,,Le mythe de l’ eternel retour”-Mircea Eliade), poeta cu

nume de floare(Viola alpina-(reg.) viorică ) reprezintă, de-ar fi să vorbim despre

rolul şi influenţa prenumelui asupra vieţii şi personalităţii sale, tipul de om care revine

la sursă, precum somonul; din punct de vedere dendrologic, poeta este asemenea plo-

pului care bravează în faţa furtunii; în privinţa emotivităţii, Viorica D. Cătuneanu pare

a fi o interiorizată, o însingurată, o intransigentă în moralitate şi de o vitalitate puterni-

că, având ascendenţi cu atestate legate-n aurul cu cele mai multe carate; ar avea afecti-

vitate şi sensibilitate în exces...

Deşi nu am văzut ,,Poiana de sub lumina piscului Păltinesei”,cum ne recomandă

Sever Ursa, autorul prefeţei, (dar încă nu-i timpul pierdut să dăm curs invitaţiei), în-

cercăm să înţelegem poezia acestei flori de colţ a liricii feminine contemporane.

În confesiunea ,,Cred” (,,Amalgam”, 1943), marele romancier Liviu Rebreanu,

referindu-se la artă şi la menirea artistului în lume, îşi declara anticalofilia, pledând

în favoarea artei adevărate:,,Atunci când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de

viaţă adevărată, ai reuşit un lucru mai valoros decât toate frazele frumoase din lume”.

Volumul de poezii ,,Drum cosit” al poetei din neamul Cătunenilor de la cuibul

vulturilor se deschide cu o,, Pagină de viaţă” adevărată, o succintă mărturisire despre

izvorul creaţiei , despre încrederea în puterea cuvântului şi despre dăinuirea artei sale:

,,Pe atunci când nu eram,/înspre lume amurgeam.../ Şi acum fiindcă sunt,/ Am o casă

grea de lut./ Iarăşi când nu voi mai fi ,/Mă voi lumina de zi.”(,,Filozofică”,pag. 17).

De aceea, această carte a vieţii sale trebuie citită aşa cum a fost ea scrisă:cu sufle-

tul.

Un cuvânt despre metafora drumului cosit: iarba cosită ar reprezenta zilele trăite,

aroma fânului cosit transmiţându-se aducerilor aminte , ,,timpul trăirii” îmbinându-se

astfel armonios cu ,,timpul mărturisirii” din poemele sale . Drumul (sau calea) în-

seamnă marea trecere de la prima şi până la a doua naştere, aceea dinaintea Învierii.

Poeta urmează aşadar ,,via regia”(calea regală) a poeziei evitând ocoluri, şerpuiri

şi cotituri adică ceea ce poate distrage sufletul şi reţine atenţia.

Să însoţim şi noi, câţiva paşi, pe acest pelerin spiritual pe ,,Drum cosit”.

Precum nemuritorul Arghezi în ,,Testament”, poeta Viorica D. Cătuneanu îşi

declară legătura organică dintre ea şi înaintaşii ei: bunicul, de pildă, a plecat cu o coasă

pe umăr să taie ,,Vara până la rădăcină” şi ,,Din nebăgare de seamă,/ Şi-a cosit dru-

mul / Şi n-a mai avut pe unde /Să se întoarcă acasă”(,,Drum cosit”, pag. 13).

Dar, de pe urma coasei, răsare poezia firului de iarbă şi, când vine starea de graţie:

,,Stelele mi se aşază pe frunte,/Cuvintele se înghesuie în palmă,/ Iar degetele lumi-

neză hârtia”. Şi cum inspiraţia este de origine divină, atunci:,,La fereastra cerului/

cineva a deschis o carte / Şi-ncepe să citească”(,,Geneză”, pag.14).

În urma lecturilor întinse şi intense colindă prin ,,Grădina Hesperidelor” ca să

culeagă merele de aur pe care să le ofere în dar lui EMINESCU, lui Labiş , lui Rebrea-

nu, aducând astfel elogii înaintaşilor.

Unele poeme sunt închinate iubiriişi naturii, o iubire spiritualizată, eliberată de

lutul existenţial: ,,Iubire sacră”, ,,Iubirea mea albastră”, ,,Fântâna intimă”, ..Câmpul

dragostei”, ,,Gând şi iubire”, ,,Scrisoare către Vreme şi Iubire”, ,,Marea mea iubire,

frunzele”, ,,Înserare” sau ,,Cu braţe de ramuri”, din care cităm: ,,Târziu e prin viaţă/

Şi sufletul e nud,/ Iubirea noastră-i stol plecat la sud, / Cu braţe de ramură/ Te cu-

prind cu mie,/Ca să iernez cu tine/ Întru Veşnicie”.

În ,,Toamna sentimentelor”, văzând că zeul iubirii are ,,Aripi de zăpadă”, poeta îşi

bea ,,Cafeaua dragostei” turnată-n ,,Ceaşca înserării/ prelinsă-n buza ne-mplinirii”.

Satul este văzut blagian, ca ,,axis mundi”(,,Bucolică”, ,,Brazda dintâi”, ,,Ion al

pământului”, ,,Pământ de viaţă”.)

Poeziile ,,Bătrânii”, ,,Pastel” amintesc de ,,Bardul de la Mirceşti” şi de ,,Bardul de

la Florica”.(În paranteză fie spus, sancţionăm, ,,sine ira et studio”, unica scăpare din

vedere a redactorului de carte , poemul ,,Înserare cu bunici” de la pag. 52 repetându-se

la pag,.73).

De când ne-am ,, europenizat”, cuvintele ,,ţară”, ,,patriotism” au devenit, pentru

unii, desuete; nu şi pentru Viorica D. Cătuneanu; poeta iubeşte satul, pe EMINESCU,

pe Labiş, pe Rebreanu, pe fiinţa dragă care i-a dat viaţă şi har, pe bătrâni şi pentru că

toate acestea ,,trebuiau să poarte un nume” le spunem sorescian, dragoste de ţară,

cum altfel?

Cităm, în întregime, frumosul poem intitulat ,,Instantanee suprapuse”:

,,Arde-o inimă pe zare/ Arde cerul pe pământ,/ Zorii suflă-n lampa lunii/ Doru-i

aripă de vânt/ Un copac în dreptul toamnei/ Se dezbracă rând pe rând,/ Verdele rămas

în frunză/ Despre vară-i un cuvânt./ Cerul, inima şi frunza/ Toate-n mine-s anotimp,/

Ce mă arde-ntr-o iubire / Fără margini, fără timp”.

Scrisă şi ,în dulcele stil clasic”, poezia Vioricăi D. Cătuneanu sună armonios,

ordinea şi armonia fiind atributele divinităţii.

După ce va trece pojarul şi vărsatul de vânt al versului exclusiv alb, poeţii şi noi,

cititorii, ne vom întoarce la adevărata poezie. Proza stricată, socotită de unii elitişti

,,versuri”, n-a lăsat decât paşi pe nisip iar nu urme adânci în albul munte.

Făcând ,,Lectură crepusculară” sau matinală, cititorul este cuprins de un ,,Dor

nomad”, de un ,, Dor de albastru”, de un dor de ,,drum cosit” pe care să se audă paşi

de pelerin.

Ca toate reprezentantele sexului frumos, poeta ştie să îmbrace şi să asorteze veş-

mintele şi podoabele stilistice atunci când îşi trimite poezia la balul de cristal:epitete,

comparaţii, metafore şi personificări îi strălucesc la gâtu-i alb de lebădă:--sub,,cerul

torid al sufletului sudic”, luminată de ,,cornul stâng al lunii”, poeta bea ,,cafeaua rece

a iubirii”;--deşi simte ,,frigul ca un lup flămând”, autoarea observă că ,,noaptea înce-

pea ca o romanţă a dorului cosit;--după ce adună ,,Pe rând vara în căpiţe” Viorica D.

Cătuneanu, în mâini cu ,,Ceaşca înserării” şi luminată de ,,lampa lunii” simte cum

,,durerea curge printre valuri”;--,,Un copac se dezbracă” drept protest că ,,pădurea a

uitat să înfrunzească” etc.

Poetă a firului de iarbă, a drumului cosit, a brazdei de pământ şi a anotimpurilor ,

a razei de lună, a ploii şi a fântânii, Viorica D. Cătuneanu aduce în lirica feminină

actuală un suflu nou, un miros de fân cosit în ,,poiana de deasupra lumii”.

Pe bolta înstelată a poeziei române, poeta Viorica D. Cătuneanu are deja, cu acest

volum, ,,Partea ei de noapte şi de cer” sub care iubitorii de poezie se adăpostesc pen-

tru că ,,Numai aici/ Este locul/ Unde nu cad stelele”.

Prof. PETRUŞ ANDREI

Localitatea PUIESTI ,JUDETUL VASLUI