„Drum cosit” de Viorica D. Cătuneanu

La Editura „Remus” din Cluj-Napoca au văzut lumina tiparului poeziile Vioricăi Cătuneanu din volumul „Drum cosit”, versuri unice, scrise în cătunul din care provine - Poiana Cătunenilor, aflat între măgurile Ilvei Mari, la o altitudine de 1200 metri. Aşa cum scria în „Cuvânt de întâmpinare” profesorul Sever Ursa „locul acesta… este un adevărat miracol într-un peisaj de legendă, izvoditor de poezie”.

Am cunoscut-o pe autoarea poemelor ce alcătuiesc un „Drum cosit” a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2009, la Festivalul ilvean de colinde şi obiceiuri de iarnă, unde şi-a prefaţat momentul poetic cu o colindă interpretată la fluier într-un fel cu totul special. Apoi a recitat „cu sufletul cum spune profesorul Sever Ursa în prefaţa volumului, autoarea născută în 21 ianuarie 1949 în această mirifică poiană, face şcoala primară în Ivăneasa, apoi în centrul de comună, Ilva Mare, pentru ca după aceea să absolve renumitul liceu năsăudean „George Coşbuc”, după care Institutul de Ştiinţele Naturii din Cluj. Va fi învăţătoare, apoi profesor cu rezultate de excepţie, dar a predat şi muzica, una dintre pasiunile sale statornice, în câteva localităţi din Ţara Oaşului. În 1991 revine acasă, în Poiana Cătunenilor, ca dascăl, până la pensionare.

Aici se ocupă de viaţa artistică a cătunului, fiind o talentată cântăreaţă la fluier şi muzicuţă. (Fondul muzical al filmului documentar „Învingătorii” s-a făcut pe muzica ei). Scrie, debutând în revista „Familia” din Oradea (1967) cu trie poeme: „Dragostea deşertului”, „Vânzătorul de timp” şi „Pescuitorul de perle”, apoi o găsim în diferite ziare, reviste literare: „Ziarul de Maramureş”, „Ecoul”, „Dor de dor”, „Cuibul visurilor”. Citeşte mult, scrie mult dar publică puţin. Introvertită, cu înclinaţii spre însingurare şi contemplare, misterioasă şi, uneori, mai puţin comunicativă este mereu la curent cu viaţa literară, cu evoluţia poeziei. După o riguroasă şi severă selecţie, alege 71 de poeme pe care le publică în „Drum cosit”. Domnul profesor Sever ursa a surprins-o exact cum este în viaţa de zi cu zi, spunând: „Trăieşte aşa cum scrie şi scrie aşa cum trăieşti. Şi cum gândeşte. Cu sinceritate şi cuceritoare în credinţa creştină. Versurile ei curg cu limpezimea izvoarelor… Poezia sa, întemeiată pe o anumită filozofie şi călăuzită de legile nescrise ale omeniei şi înţelepciunii seculare a acestor „veşnici păzitori ai solului veşnic”, nu va fi înţeleasă în profunzime decât de aceia care au văzut Poiana Cătunenilor”.

Poemele sale tratează dragostea „Gând şi iubire, Iubire sacră, Câmpul dragostei, Moara de vânt, Fântâna intimă), iar cei dragi din jur - părinţii, bunicii, unchii din familia Cătunenilor, cu care se mândreşte, sunt îmbrăţişaţi cu căldura unor versuri de mare puritate (Înserare cu bunici, Mama, Drum cosit, Bătrânii). Tristeţea şi melancolia, însingurarea şi romantismul transpar cu originalitate în poemul „Dincolo”.

Îmi permit iarăşi să-l citez pe domnul Ursa, care scrie în „Cuvântul de întâmpinare”: „Se spune că în limpezimea unui bob de rouă sau de lacrimă încape întreg cerul dimineţii. În cartea aceasta încape un univers întreg de lumină, înţelepciune, iubire, dorinţe, păduri, frunze, portrete, balade, anotimpuri, iubire de mamă şi de ţară, munţi, frânturi de pastel, fântâni, ploi şi ninsori, albăstrimea cerului, toate ca într-o revărsare caleidoscopică asupra unei „sfâşii” de pământ românesc binecuvântat”.

Autoarea însuşi sublinia în „Pagină de viaţă”: „Ca să fii cu adevărat un slujitor al artei trebuie să iubeşti în plan spiritual de la firul de iarbă şi gâza de la rădăcina ei, totul, până la Divinitate.

Cine iubeşte numai jumătăţi va fi mereu numai o jumătate de poet, pictor, compozitor, sculptor etc.

Viaţa mea este, deocamdată, un poem neterminat care include sensibilitate, iluzii, triluri şi iubire”.

Cât adevăr în spusele şi scrisul Vioricăi D. Cătuneanu!

Comentarii

23/12/18 15:38
Vasile Mic

Felicitari, Viorica. Te-am vazut la Trinitas

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5