În vizită La Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, elevii de la Runcu Salvei l-au întâlnit aici pe Ducu Bertzi

Peste 20 de copii din Runcu Salvei au vizitat marți, 10 august 2021, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în cadrul programului „Vacanța la Bibliotecă”. Ei au vizitat secțiile bibliotecii, iar la mediatecă au vizionat filmul pentru copii „Cronicile din Narnia. Leul, vrăjitoarea și dulapul”, producție Walt Disney. „A fost o experiență pe cinste și tot ce am văzut aici mi-a plăcut super-mult! M-a impresionat numărul foarte mare de cărți și dvd-urile cu filme de la mediatecă. O să mai vizitez biblioteca și atunci voi împrumuta și cărți” ne-a mărturisit Rafael Cucul. „Suntem în vacanță și printre lucrurile inedite pe care ni le-am propus să le facem, ne-am gândit și la această excursie de o zi, să vedem ce înseamnă o bibliotecă județeană, ce se ascunde în spatele ușilor ei și am avut și bucuria de a viziona un film foarte interesant. Copiii au fost încântați și, cu siguranță, vom repeta vizita” a spus și d-na Adelina Maria Cucul, care i-a însoțit pe elevi. Aceștia au primit din partea managerului Ioan Pintea câte un exemplar al revistei „Ipostaze”, dar și bomboane din partea bibliotecarelor Rodica Linul și Izabela Andronesi, la Secția „Împrumut pentru copii”.

 

O mare surpriză pentru tinerii vizitatori a fost întâlnirea cu cantautorul Ducu Bertzi, aflat într-o scurtă vizită la BJGCBN, după încheierea celei de a IX-a ediții a Festivalului Concurs „Floare de Colț” de la Sighetu-Marmației, al cărui director artistic este. Ei i-au solicitat acestuia autografe și s-au fotografiat cu artistul maramureșean. Ultima parte a vizitei elevilor din Runcu Salvei la Bistrița a fost alocată vizitării orașului, ghidajul istoric prin centrul orașului medieval fiind asigurat de Florin Săsărman.

 

La rândul său, Ducu Bertzi a fost oaspetele managerului Ioan Pintea, care i-a dăruit un exemplar al cărții Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud. Album retrospectiv 2013 – 2020 (Cluj-Napoca, Ed. Școala Ardeleană și Ed. Mega 2020), în care artistul a descoperit cronicile dedicate evenimentului multianual „Muzica poeziei, poezia muzicii”, dedicate unor evenimente folk desfășurate aici în anii 2017 2019. „Este un loc minunat. Întotdeauna când intri într-o bibliotecă intri într-un loc luminat și așa a fost și aici. Le mulțumesc celor care trudesc pentru cultură în această bibliotecă atât de frumoasă!”, a declarat Ducu Bertzi la plecare, nu înainte de a promite că va reveni cât de curând.

                                                                  www.bjbn.ro

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5