Zece persoane din Pintic, vizate în cadrul unui dosar penal de furt și racordarea fără drept la rețeaua electrică
La data de 28 iulie a.c., pe raza localității Pinticu, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt și racordare fără drept la rețeaua electrică. Au acționat în sprijin luptători de la Acțiuni Speciale, jandarmi și reprezentanți ai rețelei de energie electrică.
"Astfel, au fost depistate, în flagrant delict, 10 persoane din Pinticu, comuna Teaca care s-ar fi racordat la rețeaua de energie electrică și care, începând cu luna iunie a.c., ar fi sustras energie electrică necontorizată la mai multe imobile, unde acestea locuiesc. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările privind infracțiunile de furt și racordarea fără drept la rețeaua electrică.
În cadrul acțiunii de ieri au fost legitimate 27 de persoane și au fost verificate 7 autovehicule. Totodată, au mai fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 61/1991, în cuantum de 200 de lei", se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- 12 percheziții domiciliare la Pinticu, la persoane bănuite de furt și racordarea fără drept la rețeaua stradală de energie electrică
- Bărbat din Pintic, reținut pentru că a furat...curent!
- Fură curent! Opt persoane din Pinticu, cercetate pentru racordare fără drept la rețeaua electrică
- Furt de curent la Pinticu
- Elevii chiulangii şi „curentul” ilegal
Adaugă comentariu nou