Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Bistriţenii, aşteptaţi să se prindă în Hora Unirii

Bistriţenii sunt invitaţi la ceremonia militară și religioasă publică organizată cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, în data de 24 Ianuarie, începând cu ora 12.00, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Piața Unirii din municipiul Bistrița.
Potrivit subprefectului Ioan Zăgrean, ceremonia publică va cuprinde acordarea onorului militar, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, o alocuțiune din parte autorităţilor, depunerea unei coroane de flori, defilarea gărzii de onoare, tradiţionala Horă a Unirii și un moment artistic. Veta Biriş şi Ansamblul Folcloric Profesionist "Cununa de pe Someş" vor aduce cântecul patriotic în faţa bistriţenilor.
La 24 ianuarie este sărbătorită, în fiecare an, Ziua Unirii Principatelor Române. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5