Acordurile de colaborare pentru Varianta de ocolire Bistriţa şi Drumul expres Bistriţa-Cluj, semnate în prezenţa ministrului Transporturilor
Ministrul Transporturilor şi Investiţiilor, Sorin Grindeanu, va fi prezent, sâmbătă, la Bistriţa, la semnarea Acordurilor de colaborare pentru Drumul expres Cluj – Dej – Bistriţa şi Varianta de ocolire Bistriţa. Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a anunţat că vicepremierul va fi însoţit şi de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
„În urma mai multor demersuri pe care le-am făcut, împreună cu primarul municipiului Bistriţa, domnul Ioan Turc, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, am ajuns la partea de final în care, în prezenţa viceprim-ministrului Sorin Grindeanu vom semna cele două acorduri. Aste vorba despre Acordul de colaborare dintre Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Cluj, Primăria Bistriţa şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru Drumul expres Bistriţa-Cluj-Napoca. Sunt deja finalizate studiile, avem demarate achiziţiile publice. Al doilea acord de colaborare va fi între Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa, Primăria Budacu de Jos şi Primăria Livezile pentru realizarea obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Bistriţa”. Pentru a nu mai crea discuţii, blocaje, contestaţii, o variantă agreată de o majoritate covârşitoare a cetăţenilor este cea de la Sărata – Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Livezile, la nodul rutier care se va crea între Livezile şi Rusu Bârgăului. Varianta ocolitoare este parte a Lotului 2 din Autostrada Nordului. Îmi doresc să facem tot ceea ce trebuie ca într-un timp rezonabil aceste documentaţii să fie gata pentru a putea obţine împreună cu CNAIR finanţare. Îmi doresc ca aceste proiecte să intre pe Programul Operaţional Infrastructură Mare 2021-2027”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.
Preşedintele CJ a reamintit că municipiul Bistriţa a avut alocată o finanţare de 150 milioane euro pe care a pierdut-o, însă această oportunitate de finanţare nu trebuie ratată, mai ales că ceea ce numim centură a devenit doar o stradă din municipiul Bistriţa.
Citiţi şi:
- Acordurile de colaborare pentru Varianta de ocolire Bistriţa şi Drumul expres Bistriţa-Cluj, semnate! Licitațiile pentru studiile de fezabilitate sunt în derulare!
- Ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu primarii și proiectantul de pe traseul drumului expres Dej-Suceava! Care e stadiul pe fiecare tronson!
- Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăriile Budacu de Jos şi Livezile, partenere ale Primăriei Bistriţa şi CNAIR în realizarea Variantei de ocolire a municipiului Bistriţa
- Nicolae Moldovan: Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, și Cristian Pistol, director general CNAIR, Cetățeni de onoare ai Becleanului
- (Video) Nicolae Moldovan: E oficial! Am dat startul lucrărilor la Varianta Ocolitoare a orașului Beclean!
Adaugă comentariu nou