Administraţie
|
Administraţia locală din Şintereag a finalizat implementarea unui alt proiect din fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Este vorba despre parcul tematic din... |
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se va reuni marţi, în sala „Valeria Peter Predescu” de la Centrul Cultural Dacia, de la ora 15, pentru ultima dată în această formulă. Plenul va supune aprobării... |
|
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud prezintă zilnic distribuţia cazurilor de infectare cu noul coronavirus în cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale din... |
|
|
La nivelul județului, până astăzi au fost confirmate 1539 de persoane cu noul coronavirus, în creștere cu 16 persoane față de joi. În Bistrița-Năsăud, au fost efectuate 529 teste din care 141... |
Având în vedere confirmarea oficială a pestei porcine africane (PPA) în județul Maramureș pe raza localității Săcel, în data de 29.09.2020, la porci domestici, respectiv riscul extinderii galopante a... |
|
În şedinţa Guvernului României din 1 octombrie 2020, a fost adoptată hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Bistriţa-... |
La nivelul judeţului, de la începutul pandmiei şi până astăzi, sunt 1523 cazuri confirmate de CoVid-19. Sunt cu 13 cazrui mai mult faţă de ieri. Miercuri, au fost efectuate 191 teste, din care 190 la... |
|
Din suprafaţa totală a judeţului de 535.849 hectare, doar pe 43.166 hectare au fost finalizată lucrările de înregistrare sistematică, ceea ce reprezintă 8,1%. Este un procent extrem de mic, care ne... |
"Având în vedere faptul că activitățile destinate organizării și desfășurarii alegerilor locale din acest an se apropie de final, doresc să le mulțumesc, public, tuturor celor implicați în acest... |
|
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 1 octombrie 2020, plățile aferente operațiunilor de înmatriculare și permise vor putea fi... |
În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală. |
|
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, până astăzi, sunt 1510 cazuri confirmate de CoVid-19, în creştere cu 10 cazuri faţă de marţi. Au fost efectuate 226 teste, dintre care 168 la Spitalul Județean... |
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au fost repartizate, în urma alegerilor locale, 774 de mandate de consilier local. Dintre acestea, 250 sunt ale PNL, 78 ale PMP, 32 ale Alianţei USR-PLUS, 31 ale... |
|
Procesul-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru Consiliul Judeţean, în urma alegerilor locale din 27 septembrie, indică... |
Emil Radu Moldovan a câştigat cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, cu un procent de 51,75%. Practic, el a obţinut voturi cât toţi ceilalţi patru contracandidaţi... |
|
În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală. |
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud prezintă zilnic distribuţia cazurilor de infectare cu noul coronavirus în cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale din... |
|
La nivelul judeţului, am ajuns la 1500 cazuri confirmate de CoVid-19, în creştere cu 19 persoane faţă de luni. Au fost efectuate 242 teste, dintre care 239 efectuate la Spitalul Județean de Urgență... |
|
|
Dragi Năsăudeni,
Vă mulțumesc tuturor pentru participarea și votul dumneavoastră. Sunt mulțumit că mi-ați oferit șansa, pe parcursul a 8 ani de zile, să mă dedic comunității năsăudene. Las moștenire... |
Felicitări tuturor consilierilor din Parva!
Cred ca suntem unica comuna din România unde se păstrează echipa fara modificări.Un mandat de succes sa fie!
|
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Robert SIghiartău (deputat PNL): Prima grijă a noului Guvern a fost împărțirea funcțiilor și reorganizarea structurilor de putere
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Robert SIghiartău (deputat PNL): Prima grijă a noului Guvern a fost împărțirea funcțiilor și reorganizarea structurilor de putere
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Monica Săsărman (vicepreședinte OFSD): Învățământul preuniversitar are nevoie de soluții, nu de experimente pe spatele dascălilor, elevilor și părinților!
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Aniversări
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Călin Motogna, preot paroh la Figa.












































