Doar 8,1% din suprafaţa judeţului, intabulată! Cadastrarea generală trebuie să devină o prioritate a primarilor!

Din suprafaţa totală a judeţului de 535.849 hectare, doar pe 43.166 hectare au fost finalizată lucrările de înregistrare sistematică, ceea ce reprezintă 8,1%. Este un procent extrem de mic, care ne plasează pe ultimele locuri la nivel naţional. În lucru sunt sectoare pe o suprafaţă de 104.595 ha, care reprezintă 19,5% din total şi au rămas de efectuat lucrări de înregistrare sistematică pe 388.088 hectare, adică 72,4%, potrivit datelor transmise de Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud, prin purtătorul de cuvânt Crina Simona Pop.

          Nu mai puţin de 45 de unităţi administrativ-teritoriale din Bistriţa-Năsăud derulează astfel de contracte, cu finanţare din bugetul ANCPI, în baza OUG 35/2016. Vorbim de o suprafaţă totală de peste 400.000 hectare, fiind finalizate sectoare cu o suprafaţă de circa 7.000 hectare, alte sectoare de peste 42.000 fiind în lucru. Totuşi, au rămas de efectuat lucrări pentru 353.000 hectare, ceea ce este foarte mult.

          Din fonduri proprii, opt unităţi administrativ-teritoriale efectuează aceste lucrări de cadastrare generală, pentru o suprafaţă totală de 75.000 hectare, din care au fost finalizate lucrările pe aproximativ 23.000 hectare.

          Sunt două comune pentru care lucrurile stau mai bine. La Lechinţa această cadastrare a fost efectuată prin fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, pentru o suprafaţă totată de 13.359 hectare, lucrarea fiind finalizată şi aflându-se în perioada de soluţionare a contestaţiilor, al OCPI. Şi pentru Romuli s-au încheiat măsurătorile şi sunt trimise spre verificare la OCPI, pentru o suprafaţă de aproape 10.000 hectare.

 

Bistriţa, printre puţinele, dacă nu singurul municipiu reşedinţă de judeţ, care a început cadastrarea

Începând din anul 2019,  Municipiul Bistriţa a continuat executarea lucrărilor de cadastru general -Lucrări sistematice de cadastru, cu personalul din aparatul primarului -persoane fizice autorizate. Pe unele sectoare cadastrale, măsurătorile au fost efectuate în perioada 2012- 2014  de fostul executant SC RAMBOLL SEE SRL, care nu a mai dorit continuarea lucrărilor, astfel că s-a impus remăsurarea  limitelor imobilului teren şi construcţii.

         Oricum, pentru angajaţii Primăriei Bistriţa, prioritare au fost acele zone pentru care se depuneau proiecte europene, guvernamentale. 

         „Suntem cred singurul municipiu reşedinţă de judeţ care a început lucrările de cadastru general. E o lucrare complexă. Noi am predat la OCPI măsăurători pentru 60% din suprafaţă, au fost verificate, cam pentru 30% am primit înapoi. Mai este de lucru. Oricum, noi nu am abandonat ca alte oraşe, care au renunţat foarte repede”, ne-a explicat primarul Ovidiu Creţu.          

      ***

Lucrările de intabulare a suprafeţelor trebuie să fie accelerate, iar menirea primarilor este şi aceasta, de a se implica în acest proces de înregistrare sistematică în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Într-adevăr, astfel de lucrări „nu se văd”, precum un drum asfaltat, o şcoală reabilitată sau un dispensar modernizat, însă au aceeaşi importanţă, poate chiar şi mai mare. Practic, nimic nu se poate face fără dovedirea proprietăţii, fie că ne referim la absorbţia de fonduri europene, la vânzare-cumpărare de imobile, obţinere de credite pentru dezvoltare etc. În timp, foarte probabil că şi subvenţia acordată de suprafaţă va putea fi condiţionată de dovada proprietăţii. Să sperăm că aceste tipuri de proiecte vor deveni o prioritate pentru administraţiile locale, că cetăţenii – atunci când sunt convocaţi – vor veni cu actele solicitate sau măcar vor fi prezenţi, dar şi că persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru vor executa cu seriozitate şi profesionalism, fără a încheia contracte pe care nu le mai onorează.

***

O evidenţă clară a bunurilor imobiliare înseamnă o imagine corectă a avuţiei unei comunităţi, o proiecţie corectă a veniturilor localităţii din impozitul pe proprietăţi şi, implicit, dezvoltarea economică a acesteia.

În 1996, Legea 7 instituia Programul Naţional de cadastru şi carte funciară, însă actul normativ a devenit operaţioanl, dacă putem spune aşa, doar din 2015. Practic, oamenii beneficiază de faptul că proprietăţile sunt măsurate şi intabulate pe bani europeni sau guvernamentali, fără să scoată din buzunare niciun leu. Pe de altă parte, primăriile ştiu toate imobilele de pe care pot încasa impozite.

Procedura e greoaie, recunoaşte toată lumea. După ce obţii finanţare, se face licitaţie, se desemnează topograful, care face măsurătorile, dar care trebuie ajutat şi de oamenii din primărie, şi de cetăţeni, cu acte şi documente. Normal, trec luni.

Schiţele obţinute se afişează la Primărie, unde proprietarii au la dispoziţie 60 de zile să le conteste. Eventualele neconcordanţe trebuie lămurite şi apoi OCPI verifică din nou documentele şi le trimite la tipărit.

         Sumele alocate pentru imobile sunt mici, astfel că topografii nu sunt foarte interesaţi. În loc de 60 lei plus TVA sau ceva mai mult cu 15% pentru zonele muntoase, topografii preferă lucrări „în privat”, unde măsori o casă, un apartament, un teren şi primeşti de 10 ori mai mult.

***

Programul național de cadastru și carte funciară este obligatoriu să fie implementat în perioada 2015-2023, iar România va beneficia în perioada 2015-2020 de importante alocări financiare de la Uniunea Europeană, fapt ce impune luarea tuturor măsurilor necesare pentru derularea fondurilor destinate finanţării politicii agricole comune şi pentru a asigura o capacitate ridicată de absorbţie a acestor fonduri. Accelerarea înregistrării imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin proceduri simplificate de înregistrare sistematică, precum și creșterea numărului imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară constituie obiective asumate de statul român, în considerarea principiului constituțional de a garanta proprietatea. 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5