OCPI BN: 32 de primării din județ vor accesa fonduri pentru cadastrare prin Finanțarea 10! Ce localități vor încheia lucrările de cadastru general în 2024
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud anunță că nu mai puțin de 32 de primării din județ și-au exprimat intenția de a primi finanțare pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor.
Enea Constantin Alexandru, șef Birou Înregistrare Sistematică în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, și Daniel Lucian Grigore, specialist GIS/IT de la OCPI BN, au prezentat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, stadiul aplicării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară la nivelul județului Bistrița-Năsăud.
“În vederea demarării unei noi etape de finanțare, ANCPI a alocat creditele de angajament pentru lucrările de înregistrare sistematică, precum și a lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare. Valoarea maximă alocată pentru fiecare UAT este de 160.000 lei (TVA inclus), care include atât finanțarea pe sectoare cadastrale cât și lucrările de întocmire a planurilor parcelare”, au precizat reprezentanții OCPI BN.
Este vorba despre municipiul Bistrița, orașele Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi, și comunele Braniștea, Căianu Mic, Cetate, Chiochiș, Chiuza, Coșbuc, Galații Bistriței, Josenii Bârgăului, Leșu, Livezile, Maieru, Matei, Miceștii de Câmpie, Milaș, Monor, Nușeni, Parva, Rebra, Rodna, Runcu Salvei, Șanț, Șieu, Șieu Măgheruș, Șieu Odorhei, Șieuț, Silivașu de Câmpie, Spermezeu și Urmeniș.
În prezent, se derulează lucrări de cadastru și pe alte două finanțări ale ANCPI– Finanțarea 8 și Finanțarea 9.
Prin Finanțarea 8, care ar trebui să se încheie în vara acestui an, sunt lucrări de cadastrare în 25 de unități administrativ-teritoriale, respectiv Beclean, Sângeorz-Băi, Cetate, Chiuza, Coșbuc, Galații Bistriței, Josenii Bârgăului, Leşu, Livezile, Maieru, Matei, Miceştii de Câmpie, Milaş, Monor, Rebra, Rodna, Runcu Salvei, Şanţ, Şieu, Şieu Măgheruş, Şieu Odorhei, Şieuţ, Silivaşu de Câmpie, Spermezeu, Urmeniş,
Prin Finanțarea 9, care se va încheia în 2025, derulează lucrări 25 de localități, respectiv Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi și comunele Braniștea, Cetate, Chiochiș, Chiuza, Galații Bistriței, Josenii Bârgăului, Leșu, Livezile, Maieru, Matei, Milaș, Monor, Năsăud, Nușeni, Rebra, Runcu Salvei, Șanț, Șieu, Șieu Măgheruș, Șieuț, Silivașu de Câmpie și Urmeniș.
Lucrările de înregistrare sistematică sunt contractate de către ANCPI/ primării/ administratori ai domeniului public și se derulează la nivelul întregului UAT; la nivelul sectorului cadastral, care pot cuprinde imobile din extravilan, imobile din intravilan sau imobile mixte, la nivelul planurilor parcelare.
La nivelul întregului UAT lucrările se finanțează din fondurile proprii ale ANCPI, fonduri externe nerambursabile și din bugetele locale ale primăriilor (COFINANȚARE). DIn fondurile proprii ale ANCPI s-au finalizat lucrările de înregistrare sistematică în UAT ROMULI, în anul 2020 au fost emise cărțile funciare pentru 3.798 imobile din 105 sectoare cadastrale cu o suprafață de 9.843,94 ha. Din fonduri externe nerambursabile, în cadrul AXA 11-POR, sunt cuprinse 21 UAT-uri din județul nostru, dintre care au finalizat Lechința și Salva și ar putea încheia în acest an Petru Rareș și Teaca. De la bugetul local, cu cofinanțare, se fac lucrări de cadastru general sau la nivel de sectoare cadastrale în 15 localități, Poiana Ilvei reușind să încheie, iar aproape de final sunt și Prundu Bârgăului, Ilva Mică, Ilva Mare, Lunca Ilvei.
Citiţi şi:
- Ing. Emil Mănăşturean: Extrase CF pentru locuitorii din Romuli şi Poiana Ilvei, la mijlocul lunii iunie! Prundu Bârgăului şi Lunca Ilvei, aproape de final cu cadastrarea!
- Măsuri pentru accelerarea lucrărilor de cadastru! Sunt reduse la jumătate termenele de afișare a planului parcelar
- Bistriţa-Năsăud, singurul judeţ unde primăriile finanţează lucrări de cadastru! Lechinţa va fi prima localitate cadastrată total! Alte 8 comune, aproape de final! Cu toate acestea, procentul lucrărilor finalizate se menţine sub 8%!
- OCPI: 42 de primării din Bistriţa-Năsăud au solicitat finanţare pentru lucrările de cadastru general, în cea de a cincea etapă
- 160.000 lei pentru fiecare primărie, pentru lucrări de cadastru general!
Comentarii
La Ilfov cind se va face ca eu am pensie de urmas și primăria ma trimite în instanta nu vrea sa mi dea ordinul de prefect și titlu de proprietate deși avem 33 de ani de cind sintem aici și nu pot face succesiunea fără acte va rog sa ma ajutați și pe mine
Bună seara mă numesc Ifrim Emilia locuiesc în Lupeni Hunedoara locuința în care stau de 30 ani fac în noiembrie ,nu este expropiata și nu aparține nimănui și nu exista nici un proprietar. Am făcut mai multe demersurile în mai multe instituții ca să intru în drepturi ca proprietar .În cazul meu ce se poate face?.Va mulțumesc anticipat. Sper să primesc un răspuns de la dumneavoastră cu soluția rezolvării problemei.
Adaugă comentariu nou