Agent de poliţie din Târlişua, arestat la domiciliu pentru abuz în serviciu şi fals intelectual
La finele săptămânii trecute, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au dispus luarea măsurii preventive a reţinerii, formulând totodată propunere de arestare preventivă faţă de agentul de poliţie B.A. din cadrul Postului de poliţie Târlişua. Împotriva acestuia a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie şi fals intelectual, anunţă Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsău.
Ulterior, prin hotărârea pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în baza motivelor prezentate de procuror, s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul B.A. pe o perioadă de 30 de zile.
„Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, rezultă că în perioada 12 ianuarie 2013 – 10 ianuarie 2015, având calitatea de agent de poliţie în cadrul postului de poliţie Târlişua, jud. Bistriţa-Năsăud, inculpatul şi-a încălcat în mod repetat atribuţiile de serviciu (13 acte materiale), nesesizându-se din oficiu cu privire la comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, contra integrităţii corporale, contra patrimoniului şi referitor la alte fapte penale care aduc atingere unor norme de convieţuire socială, urmarea constând în obţinerea unor foloase necuvenite de către funcţionar pentru sine sau pentru altul şi în vătămarea intereselor şi obiectivelor instituţiei publice din care face parte.
S-a mai reţinut că la data de 7 iunie 2014 agentul de poliţie a completat un proces verbal de constatare a unei contravenţii, în care a consemnat aspecte nereale în legătură cu împrejurările în care a avut loc un accident rutier”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul ofiţerilor poliţiei judiciare din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
***
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, premergătoare luării unor măsuri preventive, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Citiţi şi:
- Agent de poliție, prins în flagrant de luare de mită! Cireaşa de pe tort a fost la Baţa!
- Pădurar reținut pentru neglijență în serviciu, abuz în serviciu și fals intelectual
- Poliţist din Târlişua, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi complicitate la contrabandă
- Un poliţist, un funcţionar APIA, administratori de firme, printre cei trimişi în judecată în septembrie
- Pădurar pus sub control judiciar, pentru abuz în serviciu
Adaugă comentariu nou