AJOFM BN: Examen de absolvire pentru cursanții a două programe de formare profesională! Ce alte cursuri gratuite pentru șomeri sunt programate!

Joi, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud a avut loc examenul de absolvire pentru programele de formare profesională de “agent de securitate” şi “stilist protezist de unghii”. Cursul de calificare de “agent de securitate” s-a desfăşurat prin CRFPA Cluj, în perioada 14.03.2024 – 24.05.2024. Clasa a fost formată din 28 persoane care au beneficiat de gratuitate în formarea profesională fiind persoane aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi).

Pregatirea teoretică s-a desfăşurat la sălile de curs ale Centrului de Formare Profesională Bistriţa, iar cea practică la SC Forţa Zero Pază şi Securitate SRL Bistriţa. Programul  a cuprins un număr de 360 de ore de pregătire, din care pentru teorie au fost alocate 60 de ore, iar pentru practică 300 de ore.

Competenţele  dobândite în urma absolvirii acestui program de formare sunt: Aplicarea prevederilor legale specifice activităţii agentului de securitate; Utilizarea mijloacelor din dotarea individuală şi a echipamentelor de securitate; Indeplinirea consemnelor şi rezolvarea incidentelor de securitate; Completarea corectă a documentelor specifice serviciilor de securitate; Aplicarea normelor de sănătate, securitate şi igienă în muncă; Comunicarea şi menţinerea unor relaţii de muncă eficace;

Cursul de calificare de “stilist protezist de unghii” s-a desfăşurat prin CRFPA Cluj în perioada 15.03.2024-29.05.2024. Clasa a fost formată din 16 persoane care au beneficiat de gratuitate în formarea profesională fiind persoane aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi). La curs au participat atât persoane fără pregătire în domeniu, cât şi cu un nivel intermediar de cunoştinţe.

Competenţele profesionale obţinute şi care sunt înscrise în suplimentul descriptiv care însoţeşte certificatul de absolvire “stilist protezist de unghii” sunt: Demontarea unghiilor false; Protezarea unghiilor deteriorate; Construirea unghiilor false; Aplicarea materialului semipermanent sau permanent în funcţie de alegerea clientei; Realizarea decoraţiunilor pe unghii false; Recomandarea modalităţilor de îngrijire post-aplicare.

În perioada următoare, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud  va organiza, prin Centrul propriu de Formare Profesională, urmatoarele programe de formare profesională gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi): Formator, Frizer, Contabil, Competenţe digitale, Asistent personal profesionist, Cameristă hotel, Baby sitter, Administrator pensiune turistică, Asistent personal profesionist.

Pentru înscriere şi pentru a obtine informaţii detaliate privind aceste programele de formare profesională organizate de AJOFM Bistriţa-Năsăud, vă puteţi adresa direct la sediul instituţiei din Bistriţa, strada Lalelelor, nr.3A, sau la numărul de telefon 0263 – 236296, declară director executiv Otilia Râpan.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5