Alexandru Jurcan: Azilul chimionului

La ora nouă fără un sfert te plimbai pe strada poștei și simțeai că frigul și-a slăbit strânsoarea. Ghetele ți-erau grele, parcă te trăgeau în șanț. Mai aveai ceva dureri de sciatică, însă doreai să le neglijezi. Nu-ți venea să crezi că te apropiai vertiginos de șaptezeci de ani. Oribil! Doar ți s-a spus să fii atent, să cântărești timpul. La ce bun, gândești, oricum nu-l poți reține. Ai trecut pe lângă o biserică ușor luminată și ai închis poarta de fier forjat, să nu rămână întredeschisă. Au trecut două pipițe zgomotoase, apoi o doamnă supraponderală. Curvăsăreala nu mai avea loc în mintea ta – se instalase o stare mocnită la polul energiei hormonale, deși, la drept vorbind, ți-au mai rămas cioburi de țăcăneală sporadică.
Mai nou, te trezești noaptea de câteva ori și rămâi cu ochii lipiți de întunericul dens, dușmănos. Uneori te apucă teama și aprinzi veioza, evitând să privești ceasul. Verifici, totuși, dacă ai închis ușa. Te duci până la baie și, în lumina clorotică, privești firul de urină instalat în sinuozități ciudate. Mama ei de viață! Vrei să zici că era mai bine să nu te fi născut? Așa zic toți retardații, ia mai abține-te! Uneori recunoști că prioritățile s-au schimbat, că nu mai pui preț pe atâtea lucruri, care acum ți se par nimicuri. Musai să arunci din sertare o grămadă de chestii fără utilitate. Porți două cămăși din cele treizeci. Pe astea le preferi și le tot speli. Îți pare bine că poți face baie singur, că duci mâna dreaptă la spate să te săpunești. Că nu vine o mână străină – plătită – să-ți cutreiere cu grabă intimitățile. Te bucuri de fiecare dimineață și nu
te mai enervează strigătele copiilor. Dimpotrivă. Fiecare pensie de la jumătatea lunii ți se pare un cadou, uitând că ai plătit cu vârf și îndesat cu o muncă grea, cu dimineți coclite, reci, risipite. Nu te mai enervează nici urletul câinelui închis în apartamentul vecinei de jos, care suferă de diabet și de lombosciatică. Te uiți altfel la frumusețea fizică, la dinții perfecți ai tinerilor, la sprâncenele arcuite ale fetelor înflorite. Ai devenit tolerant și luminos. Nu mai cauți pete în soare.
Ai aflat că în imobilul tău sunt patru bătrâne singure, la diferite etaje. Ai început să le cunoști, ba chiar să le faci mici servicii. Toate se tem de singurătate, iar noaptea au insomnii și spaime de sufocare, infarct, hoți. Imediat ți-a venit ideea unei reuniuni la tine acasă. Femeile au sosit cu greu, aducând fiecare câte ceva : o prăjitură, țuică îndulcită, mere. Le-ai spus pe șleau ideea ta : să dormiți împreună, să învingeți fantomele nopților. La fiecare, pe rând. Cu saltele și improvizații. O noapte la un apartament, cealaltă dincolo. Nu contează bârfele, ci siguranța, liniștea sufletească. Nu se pune problema de desfrâu la 70 de ani. Nu aveați de dat socoteală cuiva. Așa le-ai spus și ele au fost de acord, fețele li s-au destins, iar tu le-ai oferit țuica îndulcită. V-ați declarat un azil al…chimionului, pentru că în țuica îndulcită trona aroma respectivă. Ați început să vă tutuiți. Se numeau Sabina, Jeni, Nina și Ana.
Prima noapte la tine, desigur. Aveai loc suficient. Ai cuplat doamnele pe cele două dormeze, iar tu pe saltea, acolo pe covor. Din nou țuica magică, povești, amintiri, chiar politică. Ana nu putea dormi cu lumina stinsă. Nina sforăia jalnic. Jeni lua medicamente în neștire, iar Sabina mergea la baie tot la zece minute. Ai adormit spre dimineață. Spatele ți-era descoperit, te dureau toate oasele, aveai clei pe limbă. Ți-era jenă să te plângi. După ce-au plecat femeile, ai simțit o eliberare. Spațiul se dilatase, aerul revenea în cameră, timid și nesigur.

A doua noapte a fost la Ana, unde a trebuit să suporți becul aprins, dar și două veioze laterale. Ați rugat-o pe Nina să înceteze cu sforăitul de tip horcăit, Ați fost de acord ca Sabina să nu se plimbe mereu la baie, ci să folosească o oală de noapte. Jeni și-a calculat orele pentru cele patru tipuri de medicamente. Ai băut cam mult și ai simțit înțepături la inimă. Becul te orbea, sforăitul femeii era ucigător, ca uruitul unui avion răgușit. Te-ai dus în baie și te-ai privit în oglindă : paloare scheletică. Ai pretextat ceva și te-ai întors la tine acasă. Deodată ai realizat că nu ai cheia și ai revenit la Ana, care a recunoscut că a adunat toate cheile, ca să nu fenteze careva, că înțelegerea e înțelegere.
Noaptea la Nina a fost și mai jalnică. A promis că nu va sforăi, cu condiția s-o lăsați să-și etaleze cunoștințele de istorie. A vorbit în neștire despre tot felul de morți. Că Matei Corvin a fost otrăvit cu plumb. Că papa Adrian patru s-a înecat cu o muscă, iar regele Bela s-a prăbușit cu tronul. Că Edward al doilea a fost sodomizat cu fier înroșit. În acel moment nervii ți-au cedat și te-ai repezit spre Nina, rupând o bucată din cămașa ei de noapte. Cu un urlet straniu te-ai dus spre Ana și i-ai spart veioza mereu aprinsă. Mai apoi, în baie, ai dat peste Sabina și ai aruncat peste ea o cană de apă. Probabil că Jeni a dat telefonul cu pricina, în urma căruia ai ajuns la azilul de boli mintale, situat într-o pădure senină, picurat cu liniște sfântă. După câteva zile, au fost aduși în camera ta trei bărbați : unul sforăia groaznic, altul dorea lumina aprinsă, iar celălalt lua medicamente cu pumnul. Simțeai o nevoie acută să mergi la baie tot la cinci minute.