Alexandru Uiuiu: Îndepărtarea de realitate şi de relaţia directă profesor-elev este un dezastru, cu consecinţe incalculabile

Rep.: - Pentru mulţi dintre copiii de acum, sărbătorile par dintr-o lume de basm pentru că, dacă luăm doar anul 2020, ei nu au mai avut libertatea de a alerga aşa cum o făceam noi. Acum nu mai este acelaşi sat, aceeaşi copilărie. Este o copilărie cu mască şi o copilărie online mai mult. Cum vezi acest an din punct de vedere al şcolii? Se poate face şcoală doar online?

         Alexandru Uiuiu: - Eu îmi asum ce spun, părerea mea este una personală. Îndepărtarea de realitate şi de relaţia directă profesor-elev este un dezastru, cu consecinţe incalculabile. Pentru că, de pildă, Karl Jaspers, defineşte scurt nevroza ca prezenţa unei absenţe. Un om care vorbeşte tot timpul numai la telefon şi-şi refuză  realitatea, nu este prezent, trăind mereu în prezenţa unei absenţe, este un nevrotic. Nevroza nu este o tulburare a psihicului, nu este o tulburare reversibilă, nu este o tulburare gravă ca şi psihoza şi nebunia maximă. Semne ale nevrozei au apărut deja. De curând am văzut la ştiri cum un personaj a început să-şi lovească profesorii, să-şi alieze elevii, să se facă tabere de elevi şi profesori, deci a apărut virusul comunicaţional de data aceasta, nu pandemic, în sânul sistemului. Întotdeauna în lumea satului ne găsim reperele. De asta am scris despre sat, de asta iubesc satul, pentru că, dacă vrem să găsim repere avem şi repere culturale şi de simţire, găsim repere în lumea satului, repere de simplitate. Dacă ne referim la învăţământ, de la Ion Creangă, de pildă ştim că cu Ceaslovul se prindeau muşte. Dar dacă dispar toate obiectele învăţăturii, inclusiv nuiaua – ea nu trebuie folosită ci trebuie să fie într-un colţ, ca la Moş Niculae. Eu nu vorbesc despre violenţă, nici despre ameninţări, vorbesc despre simbolistică. Orice învăţare are pedeapsă şi recompensă. Bineînţeles, aceste lucruri nu trebuie tratate în absolut. Dacă dispare tot acest inventar real al procesului de învăţământ el devine unul superficial. Nu în mod absolut vocea profesorului este convingătoare ci câteodată un gest de-al lui, câteodată o atitudine, câteodată o privire, o încruntare sau o deschidere a privirii. Să nu uităm că în mod tradiţional, în Europa, Academia şi liceul, şcoli fondate de Platon şi Aristotel, se desfăşurau prin grădini, în aer liber, în relaţie directă între maestru şi discipol, pentru că profesorul este şi un model şi atunci un model viu face mult mai mult decât o voce străină. Cred că faptul că am fost mult timp profesor, şi aici, la Universitate, mă îndreptăţeşte cumva să vorbesc în aceşti termeni şi mulţi profesori îmi vor da dreptate. Cu toate nădejdile, cred că se va termina cu acest învăţământ online care chinuie foarte mult profesorii, dar la fel de mult şi elevii, şi se va reveni la relaţia directă care a consacrat şcoala ca mediu de formare. Repet, cu toate componentele. Online-ul este o componentă. E ca şi cum, în loc să mergi în două picioare mergi într-un picior sau ai ţine masa în trei picioare. Lucrurile nu merg bine când se unidirecţionează. Pentru mulţi, şi poate din snobism, faptul că toate se întâmplă online reprezintă o culme a civilizaţiei. Dar, repet, şi am mai spus această propoziţie, important este să-i umanizăm pe oameni, nu să-i civilizăm. Să-i facem oameni, că pe urmă ei vor înţelege cum să-şi construiască civilizaţia. Dacă ştie umbla, de pildă, foarte bine cu trei reţele de socializare şi ştie să folosească calculatorul, laptop-ul, asta nu înseamnă că va proteja un semen la nevoie, că va fi mai bun cu animalele sau că este hotărât să facă cinste ţării.

         Rep.: - Să nu dispară, până la urmă, cărările dintre noi, să devină cărări virtuale, pentru că atunci chiar va fi grav.