„Am învăţat să fiu corect, cinstit, bun şi omenos...”

Într-una din zilele acestei săpămâni, mi s-a întâmplat un lucru mărunt şi poate nesemnificativ la prima vedere, dar deosebit de bogat în învăţătură, fapt care m-a marcat pozitiv şi mi-a arătat cât de mult am reuşit să-mi pun amprenta pe sufletul copiilor mei de la şcoală.

Într-o pauză, îl surprind pe unul dintre elevii din clasa mea, clasa a IV-a B, într-o ipostază neplăcută, care nu face cinste unui şcolar. Discut cu el şi, privindu-l, îmi dau seama ce luptă şi ce frământare se duce în inimioara lui. Zăresc şi două lacrimi în colţul genelor care...m-au topit. Aşa că hotărâm împreună ca acel mic incident să rămână secretul nostru şi apoi intrăm în clasă. Îl rog să meargă la „Scaunul Autorului”, în faţa clasei, şi îl întreb:

− Ce ai învăţat tu de la mine în cei trei ani şi în luna care a trecut de la începutul anului şcolar în ceea ce priveşte comportamentul şi atitudinea pe care trebuie să le ai întotdeauna?

Având deja o altă stare sufletească în urma „înţelegerii” noastre, copilul răspunde fără să stea pe gânduri:

− Am învăţat să fiu corect, cinstit, bun şi omenos.

Am rămas deosebit de impresionată de răspunsul dat. I-am privit cu dragoste pe toţi cei 21 de copii minunaţi, care, parcă la comandă, aduceau în cor şi alte completări legate de ceea ce i-am învăţat eu la şcoală: bunătate, toleranţă, îngăduinţă, iubire, colegialitate, prietenie, respect, adevăr...

Aud apoi o voce, adăugând:

− Şi la exemplele de enunţuri pe care le dăm ne cereţi să spunem doar lucruri pozitive şi calităţi, ca să încercăm mereu să fim şi noi aşa...

Aproape că mi-au dat lacrimile de emoţie, de iubire, de drag... I-am felicitat pentru răspunsuri, i-am sfătuit să ţină mereu cont de aceste lucruri, să rămână mereu buni şi omenoşi, indiferent de cât de sus le va fi înălţarea în zborul vieţii. Apoi, ne-am continuat lecţiile.

Tot în aceeaşi zi, după masă, la şedinţa cu părinţii, am rămas impresionată de respectul, consideraţia şi preţuirea pe care le-am citit în ochii părinţilor şi le-am simţit în gesturile, cuvintele şi atitudinea lor. A fost ziua mea norocoasă, ziua în care, brusc... mi-am dat seama că port în suflet şi în inimă cea mai de preţ comoară: iubirea pentru copii, dăruirea şi pasiunea pentru această sfântă şi nobilă meserie, meseria de dascăl. Şi m-am mai gândit că noi avem posibilitatea de a schimba în bine lumea, de a o face mai bună, mai curată şi mai omenoasă. Dacă un copil de 10 ani a învăţat de la mine „să fie corect şi cinstit, bun şi omenos”, cu siguranţă, şi ca adult va fi la fel. Şi cu cât vom fi mai mulţi cei „cinstiţi, corecţi, buni şi omenoşi”, cu atât va fi şi lumea în care trăim mai bună.

Institutor:

Maria NEGRUŞA

Şc. Gen. nr. 4 Bistriţa