Ambulanțele Bisericii au străbătut anul trecut sute de mii de kilometri pentru bolnavii din Bistrița - Năsăud

În urmă cu 5 ani asociaţia Filantropia Ortodoxă Bistriţa Năsăud, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a inaugurat un serviciu privat de ambulanță. Acesta se adresează pacienților care nu se află în stare critică, dar care nu se pot deplasa pentru tratament. Serviciul de Ambulanţă Filantropia Ortodoxă, singurul serviciu de Ambulanță autorizat de Ministerul Sănătății din Patriarhia Română, efectuează activități de transport sanitar neasistat, adică transportul pacienților care nu se află în stare critică și nu necesită monitorizare și îngrijiri medicale speciale pe durata transportului. Pentru cei asiguraţi, dar şi pentru cazurile sociale, serviciile de transport sunt gratuite. Anul trecut serviciul de ambulanţă a parcurs peste 70 de mii de kilometri şi a venit în ajutorul a 400 de pacienţi.
Constatând situațiile de criză cu care se confruntă familiile în cadrul cărora apare o situație de încercare și un membru al ei necesită îngrijiri speciale și transport sanitar special, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte, Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, am încercat să venim în sprijinul acestor persoane prin înființarea unui Serviciu de Ambulanță prin care să putem efectua transport sanitar.
Am gândit acest serviciu ca o întregire a serviciilor noastre medico-sociale din judeţul Bistriţa-Năsăud, venind în primul rând în ajutorul beneficarilor nedeplasabili din centrele noastre rezidențiale, care au nevoie de transport sanitar: fie de la domicliu în centrele noastre rezidențiale, fie din centrele noastre la spital, policlinică sau la diferite consulații și tratamente în spitale sau clinici private, iar în al doilea rând venind în sprijinul Serviciului de Ambulanță al Județului Bistrița-Năsăud, prin realizarea transporturilor sanitare neasistate, cu ambulanțe din dotarea proprie.
Autorizarea serviciului de Ministerul Sănătății a avut un parcurs sinuos, fiind o activitate exigentă, care implică numeroase dotări cu aparaturi tehnice și medicale, multă seriozitate și responsabilitate.
În acest sens, la sediul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Bistriţa-Năsăud, s-a înființat un dispecerat conform normelor legale, s-au achiziționat și dotat ambulanțe specifice acestei activități. Starea tehnică a maşinilor este impecabilă, iar aparatura folosită este de ultimă generaţie, asigurând servicii de calitate ireproşabile şi confort.
Echipa medicală este formată din asistenţi medicali generalişti şi ambulanţieri, toţi cu experienţă bogată în acest domeniu de activitate.
După îndeplinirea tuturor normelor de funcționare în vigoare, în 2015 a avut loc inaugurarea Serviciului de Ambulanță Filantropia Ortodoxă, cu prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit ANDREI, a oficialităţilor locale şi judeţene cât şi a Managerilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud şi Cluj.
Transportul sanitar neasistat se efectuează astăzi cu 3 Ambulanțe de tip A1/A2, dotate conform standardelor medicale şi cerinţelor legale, atât pe teritoriul României cât şi în afara ei.
Datorită faptului că ne aflăm în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, facem parte din sistemul STS (Servicii și Telecomunicații Speciale) și suntem și în contract cu Dispeceratul Serviciului Județean de Ambulanță 112, transportul pacienților asigurați la CAS este gratuit. De asemenea, cazurile sociale care apelează la serviciile noastre beneficiază de transport gratuit.
Anual sunt transportați în jur de 350- 400 de pacienți și parcurși peste 50.000 km. Din anul 2015 au fost transportați 1314 pacienți și 197.749 km. parcurși.
Cei care au nevoie de sprijinul nostru pot apela direct dispeceratul la numărul de telefon 0363.107.076 sau la numărul unic de urgență 112.
Unul dintre cele mai recente proiecte din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” este serviciul de transport al pacienţilor hemodializaţi. Mașinile Asociației parcurg întregul județ și trasportă zilnic circa 30 de pacienţi de la domiciliu până la Spitalul de Urgență din Bistrița pentru a urma tratamentul fără de care viaţa lor ar fi pusă în pericol. Anul trecut au fost parcurşi peste 270 de mii de km în sprijinul persoanelor dependente de dializă.
Cel mai recent proiect din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă”, unic şi el în Patriarhia Română, este Serviciul de transport al pacienților dializați de pe raza județului Bistrița-Năsăud, la Secția de Hemodializă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Până în anul 2018 serviciul de transport al persoanelor dializate îl efectua Serviciul de Ambulanță Județean, însă cu luna iulie 2018 Serviciul de Ambulanță a denunțat contractul. Am hotărât atunci cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei să venim noi în slujba acestor persoane aflate în neputințe trupești, având deja experiența cu Serviciul de Ambulanță Filantropia Ortodoxă.
În cadrul serviciului sunt angajate 9 persoane cu carte de muncă, iar transportul pacienților se efectuează cu 3 mașini marca Dacia Lodgy cu 7 locuri, 1 Dacia Duster 4×4 pentru acces în zonele greu accesibile și 3 ambulanțe de tip A1-A2.
Pentru transportul pacienților dializați s-a încheiat un contract cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița prin care se transportă zilnic, de pe raza întregului județ 33 de pacienți.
Mașinile Filantropia Ortodoxă parcurg în fiecare zi întregul județ, purtând sigla Filantropia Ortodoxă și Sfânta Cruce, trasportând pacienții de la domiciliu până la Spitalul de Urgență Bistrița și retur, de luni până sâmbătă, inclusiv în sărbătorile legale.
În anul 2019 au fost parcurși 271.259 km, iar de la începerea activității, luna iulie 2018, s-au parcurs 400.795 km.
Serviciile Asociației Filantropia Bistrița Năsăud sunt asigurate de 85 de angajați coordonați de Pr. Dr. Marius Pintican. Arhiepiscopia are în prezent peste 50 de proiecte şi programe sociale, care asigură adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative celor săraci şi bolnavi, precum şi educaţie copiilor şi tinerilor. Anul trecut peste 16.000 de persoane au beneficiat de proiectele filantropice ale Arhiepiscopiei Clujului.
Pr. Dr. Marius Pintican, Președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5