Amintiri despre profesorul Gheorghe Pleş

Am vrea să ne desfacem de marea putere a timpului şi să ieşim din cadrul legilor sale, dar nu putem, căci toate sunt puse pe seama voinţei lui Dumnezeu. Se pare că, în ultima vreme, veştile triste sunt tot mai multe, îndeosebi despre oamenii de aleasă cultură, care ar mai fi avut atâtea de făcut în această lume, în care, avem de toate ,,şi mai bune şi mai rele’’, cum spune Adrian Păunescu. Dacă se întâmplă să ai vreo durere în viaţă, niciuna nu este mai mare decât aceea provenită din dispariţia unui om care s-a apropiat sufleteşte de tine, ţi-a fost coleg de breaslă, prieten şi bun sfătuitor în multe împrejurări. Plecarea neaşteptată spre veşnicie a prof. dr. Gheorghe Pleş m-a şocat pur şi simplu şi mi-a stârnit un sentiment de adâncă durere. Mă dor cuvintele de tristeţe pe care trebuie să i le adresez acum pe această cale, mă dor amintirile care ne-au legat, mi s-au interupt legăturile telefonice pe care le aveam până mai ieri, dar şi discuţiile interminabile despre proiectele noastre legate de viaţa culturală din zona năsăudeană. Era mereu interesat de istoria şcolilor năsăudene despre care a scris trei volume cu peste 1500 de pagini.Dar şi alte numeroase studii şi articole. M-am numărat printre primii care le-au primit în dar, le-am citit şi am scris despre ele, am participat la lansarea fiecărui volum în parte, în cadrul Astrei Năsădene, am fost invitat să-l susţin în cadrul Televiziunii judeţene şi am făcut cel dintâi comunicarea în presă că lucrarea ,,Şcolile Năsăudene’’a fost premiată în 2019 de către Academia Română cu Premiul ,,Constantin Rădulescu- Motru’’. Cea din urmă carte editată în anul 2020, o lucrare monografică intitulată ,, Veronica Micle. De la mit spre adevăr’’ urma să fie lansată anul acesta, în 22 aprilie, cu prilejul naşterii poetei, lansare pentru care aveam o invitaţie specială. Cu vreo trei săptămâni în urmă mi-a făcut propunerea să mă înscriu în cadrul ,,Grupului de lectură’’ Veronica Micle, ceea ce am şi făcut imediat după convorbirea noastră telefonică. Între mine şi Gheorghe Pleş a existat o relaţie de prietenie deosebită, care se baza pe interesul comun al cercetării istoriei şi literaturii. La fiecare apariţie editorială făceam reciproc schimbul de cărţi, comentam în mod pertinent subiectele. Gheorghe Pleş avea darul cercetării amănunţite, iar punerea în pagină a temelor abordate erau însoţite de o acribie rar întâlnită. Îmbina armonios rigoarea matematică cu cercetarea literară.Avea o inteligenţă sclipitoare pe care şi-o punea în valoare în activitatea didactică şi cea de cercetare. Vorbea scurt şi cuprinzător. Avea reţineri faţă de acţiunile laudative şi neargumentate. Era un Om integru, un dascăl devotat profesiei sale, un mare iubitor al valorilor culturale şi nu în ultimul rând, un bun creştin orthodox. Şi,dacă în lumea prietenilor din viaţa sa particulară este regretat şi plâns, apoi, nu mai puţin, prietenii dintre zidurile şcolii unde a risipit energie, unde a depus atâta muncă, unde a creat atâtea legături sufleteşti, vor păstra în sufletele lor amintirea veşnică a iubitului şi regretatului lor dascăl Gheorghe Pleş.
Dumnezeu să-l odihnească în pace !