File memorabile de istorie grănicerească, returnate Năsăudului de prof. Gheorghe Pleș prin noua sa carte

Volumul VERONICA MICLE, de la mit spre adevăr publicat recent de Gheorghe Pleș, cu o prefață pertinentă a lui Zorin Diaconescu, a apărut la Editura Napoca Star, sub auspiciile Academiei Române, prin Centrul de Cercetări „Cultură și Civilizație Românească”, Săliștea de Sus – Maramureș.                                                    

 Meritul principal al acestei monografii scrisă de profesorul năsăudean (nici nu se putea să fie altfel, eventual doar cineva din Iași) este că a acționat pentru a o scoate pe Veronica din vechile etichete tributare epocii și prejudecăților acesteia pe care le-aș sintetiza mai plastic prin „femeia meduză”: peste 30 de afirmații mincinoase relative la familia și copilăria Veronicăi au fost demontate și contraargumentate de autor prin cercetarea minuțioasă și asiduă a multor documente (vezi tabelele de la pp. 76-78, și 79-84).

            Lecturând cartea vom întâlni peste trei sute de note de subsol care ne trimit matematic, am putea zice, la surse dintre cele mai credibile și avizate științific. De asemenea „Bibliografia” (vezi pp. 246-250) este mai mult decât cuprinzătoare, incluzând în egală măsură lucrări de interes național, zonal, colecții de ziare și reviste ale vremii, studii ale cercetătorilor mai vechi sau mai noi, de la Nicolae Drăganu, George Călinescu, la Irina Petraș ca și alte încercări de micromonografii închinate Veronicăi Micle.

         Volumul este bine edificat: după prefața amintită intitulată „Veronica Micle între realitate și ficțiune” urmează cuvântul lui Gheorghe Pleș care-și expune metoda de lucru și imboldul care l-a determinat  să abordeze tema (punctul de plecare fiind o promisiune făcută în urmă cu aproape trei decenii profesorului-scriitor Octavian Ruleanu), precum și conlucrarea cu profesoara universitară, doctor din SUA, Christina Zarifopol - Illias, generoasa depozitară și editoare a pachetului de scrisori originale Veronica - Eminescu. Pe lângă scopul mărturisit de rememorare se adaugă și cel de negare a caracterizării moștenite, cum ziceam din epocă, de „femeie fatală a literaturii române, a spațiului mioritic”.

         Secțiunea întâi „Frumoasa, Sfânta Poezie” scoate în evidență faptul atestat și de George Călinescu, anume că Veronica, prin volumul ei de Poesii, din 1887, a contribuit la debutul liricii feminine românești. Partea a doua „Adevărata biografie a Veronicăi Micle” ne descrie zbuciumul tragic al celor două destine interferente – Eminescu și Veronica: cum a evoluat relația lor, la început de îndrumare poetică, apoi de prietenie și, până la urmă, de dragoste.

            De mare importanță în înțelegerea acestora este și examinarea conținuturilor multora dintre cele 108 scrisori, reproduse de Editura Polirom din Iași în „Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit”. Corespondență inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle”, din arhiva familiei Graziella și Vasile Grigorcea. Ediție îngrijită, transcriere, note și prefață de Christina Zarifopol-Iliias.”

            Analiza critică și concluziile asupra conținuturilor scrisorilor, emiterea de ipoteze punctuale pe bază de raționamente de tip ipotetico-deductiv, plusuri și minusuri ale celor doi, toate la un loc ne oferă șansa de a formula, fiecare cititor, o părere și chiar să evaluăm care ar fi raportul dintre sinceritate, și ipocrizie… Originală și incitantă este în acest sens, provocarea lansată prin chestionarul de la Anexa 4 (p. 245) care pune la încercare curajul și logica cititorului stimulându-i intenția de a interacționa.

            Despre Partea a III-a ce vine cu proza scurtă menită să suplinească lipsa de izvoare documentare certe (de fapt, un surprinzător debut literar al lui Gheorghe Pleș): „Roata nenorocului - Ana Veronica”, merită subliniată strădania meritorie a autorului de a reînvia o epocă - Năsăud al acelor vremi.

Harta stradală a opidului Năsăud la momentul 1848, ornată cu mini-poze ale edificiilor epocii, distrugerile cauzate în 1849 de confruntările cu insurgenții veniți de peste Tisa, precum și creionarea unor personaje specifice zonei și vocabularul adecvat folosit: „loagăr, opid, cisteț, dragoman, supărete, righel, straif, șvardă, clejă”, - toate fiind rezonante cu subiectul cărții.

            Rămâne să comparăm toate aceste caracteristici și portretizări ale Veronicăi Micle cu câteva apariții ale ei ca personaj de roman (la Călinescu, Lovinescu sau Cezar Petrescu) și, după o lectură aprofundată și reluată a cărții să ne facem și noi, cititorii de toate categoriile o părere personală despre reconsiderarea parcursului ei biografic; în final, să avem propria noastră atitudine atât față de povestea propriu-zisă cât și despre cuplul Veronica-Eminescu.

            Exactă și bine sistematizată este și Anexa 1 care prezintă o cronologie a bibliografiei referitoare la exegeza poetei (pp. 230-234). 

 La final, semnalez excelenta prezentare exhaustivă a personalității lui Gheorghe Pleș, publicată în ziarul Răsunetul  de profesorul universitar Ironim Marțian, la momentul 74 al biografiei autorului, urmată de propunerea privind  intrarea în Academia Română a prof. dr. Gheorghe Pleș, ca membru corespondent.

            Subscriu și eu, reamintind celebra zicere a lui Napoleon Bonaparte despre reușită și succes: „Orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal.”