Prof. dr. Gheorghe Pleş a lansat volumul „Veronica Micle, de la mit spre adevăr”, la 131 de ani de la trecerea poetei în veşnicie!

         Un eveniment cultural deosebit a fost găzduit, săptămâna trecută, de Primăria Năsăud. În contextul actualei pandemii, în premieră pentru Năsăud, cartea, realizată sub egida Academiei Române, de profesorul dr. Gheorghe Pleş –„Veronica Micle, de la mit spre adevăr” a fost lansată online.

          Gazdă a fost primarul Mircea Romocea, data lansării fiind aleasă nu întâmplător, şi anume în 4 august, la exact 131 de ani de la trecerea spre veşnicie a poetei Veronica Micle.

         Primarul Mircea Romocea i-a mulţumit autorului în numele comunităţii năsăudene pentru valoroasa lucrare.  „Noi marcăm acest eveniment prin lansarea unei cărţi, cartea prof. dr. Gheorghe Pleş, intitulată „Veronica Micle – de la mit spre adevăr”, care a văzut lumina tiparului la Editura Napoca Star şi a cărei prefaţă este semnată de către cunoscutul om de presă scrisă, radio şi tv şi filologul Zorin Diaconescu. Reamintim că Domnul profesor Gheorghe Pleş este autorul unei monografii în trei volume intitulate „Şcolile Năsăudului (1635-2015), lucrare pentru care a obţinut Premiul „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române, ceea ce nu este deloc puţin, în anul 2019”, a precizat primarul Mircea Romocea.

          Zorin Diaconescu a punctat faptul că „în sfârşit” a fost elaborată o analiză riguroasă asupra relatărilor despre viaţa şi creaţia literară a Veronicăi Micle. „Cartea  scoate în evidenţă foarte multe inexactităţi în prezentarea biografiei Veronicăi Micle, care nu doar că nu au fost corectate la timpul lor, dar au fost preluate prin citare de la un autor la altul şi în felul acesta s-a creat un mit Veronica Micle, care în funcţie de intenţiile şi poziţiile autorului faţă de poezia feminină, faţă de personajul Veronicăi Micle s-au îndepărtat foarte mult de adevăr în loc să se apropie de el. În sfârşit, nu un filolog, nu un istoric literar, ci un profesor de matematică a găsit de cuviinţă – cred că şi dintr-o serioasă doză de patriotism local – să corecteze aceste erori, fără să intre în polemică cu ceilalţi autori. Autorul a avut răbdarea, energia şi efortul material, - mai nou Arhivele Naţionale nu sunt gratuite – să consulte acele documente care atestă clar şi fără echivoc, anumite detalii biografice ale Veronicăi Micle prezentate eronat în operele de până acum. Această aducere la zi a biografiei Veronicăi Micle, originară din acest frumos oraş care a dat atâtea valori naţiunii române, era de mult timp necesară”, a spus Zorin Diaconescu.

          Diaconescu a adăugat că tinerii năsăudeni trebuie să ştie în ce loc s-au născut, ce încărcătură culturală şi nu numai, au în spate, „că pornesc de la o zestre foarte solidă pe care au obligaţia să o ducă mai departe”.

          Prof. dr. Gheorghe Pleş a prezentat câteva elemente din viaţa Veronicăi Micle, născută la Năsăud, unde a copilărit până la vârsta de 5 ani, moment în care se muta cu mama ei la Iaşi. Autorul a precizat că, a idea de a porni în tentativa de a separa  adevărul de exagerările unor scriitori fanteziști din perioada 1914 - 1972  referitor la „mitul Veronica Micle” , a fost  urmare a  unei discuții avute cu profesorul Octavian Ruleanu în primăvara anului 1990.  În 1989 Academia Română a publicat  la inițiativa și prin travaliul imens al Academicianului Perpessicius, o colecție eterogenă  de 61 de  scrisori  către și de la Eminescu, care s-a dovedit insuficent de concludentă, și  nu făcea nici-o referire la familia poetei și nici la mica copilărie a acesteia, petrecută la Năsăud.

         Documentarea, declanșată din investigații în  colecțiile Arhivelor năsăudene - pe atunci încă la Năsăud-, nu a adus elemente suficiente. Cercetările au putut fi impulsionate abia în anul 2001, urmare a publicării la Editura Polirom din Iași, a cărţii „Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit. Corespondenţa  inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle.”

         Îngrijită și prefațată  de Doamna Christina Zarifopol-Illias, prof. univ. dr. la Universitatea Indiana din Bloomington (SUA)- rudă prin alianță cu familia Veronicăi -, culegerea de 108 epistole originale dintre cei doi , asigura garanția autenticității informațiilor așteptate  de cititorii romantici români autohtoni sau de peste mări și țări.

         Rămânea însă inaccesibilă investigarea rolului familiei năsăudene a Veronicăi și a amprentei lăsate de atmosfera spirituală  locală și de educația școlară specifică Năsăudului de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Planul stradal al Năsăudului la 1850

         Destinul a vrut ca, în 2006 la  Editura Argonaut din  Cluj‑Napoca colectivul de cercetători: Ioan Bolovan, Adrian Gavril Onofreiu, Viorel Rus, să publice „Familiile din Năsăud în anul 1869. Contribuții de demografie istorică” - un documentat tratat de demografie istorică, pe baza înscrisurilor unui Recensământ al populației Năsăudului, coordonat cu exigență și rigoare la 1870 de vice‑căpitanul Districtului Năsăud, academicianul de mai târziu Florian Porcius (1816‑1906).      La pagina 293 sunt menționate: Ana Antonia Mischinger, (viitoarea mamă a Veronicăi Cîmpeanu,  n. 1835 )  alături de  bunica fetiței, Anna Mischinger (n. Ana Floare Istrate în 1810) - moașa districtuală a Văii Someșului, soție a subchirurgului austriac al Regimentului năsăudean, Johann Mischinger.

         Tatăl Veronicăi, cizmarul Ilie Campan, de loc din zona Aradului, a fost ucis în timpul lupelor de eliberare a Văii Someșului de ocupanții revoluționari maghiari, în iulie 1849, înainte de nașterea copilei.

    Prof. dr. Gheorghe Pleş a caracterizat-o pe Veronica Micle drept „o fată însetată de cultură, crescută într-o familie unde şcoala era în prim plan,  dornică de a comunica şi atunci a ales soluţia epistolarului, dar şi dornică de a se afirma în plan literar”. De-a lungul scurtei sale vieți, Veronbica Micle a corespondat inclusiv cu academicienii Iacob Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, , Bogdan Petriceicu Hașdeu, Iosif Vulcan, A.C. Cuza și Titu Maiorescu,cu  Harieta Eminovici, Iuliu Roșca, Ion Luca Caragiale, Eliza Conta, Smaranda Gârdea, și desigur frecvent, dar nu continuu, cu Eminescu între 1877-1983

        Autorul, a subliniat și faptul că Veronica s-a confruntat de-a lungul timpului cu  multe situații dificile.

 În cadrul unui proces montat de adversarii politici, lui Titu Maiorescu - rector al Universității din Iași (era acuzat de o relaţie intimă cu  guvernanta de la internatul Școlii unde fusese elevă), Veronica Micle a fost audiată ca martor al acuzării și instruită ce să declare , din inițiativa soțului său, profesorul de fizică Ștefan Micle. Înscenarea nu a reușit, iar  după aproape un an de suspendare din toate funcțiile sale oficiale, Maiorescu a fost achitat. Peste decenii, derularea procesului a  avut o influenţă negativă majoră asupra destinului poetei. Maiorescu nu a uitat-o şi a intervenit cu cinism, în două rânduri în moment cruciale pentru Veronica: stopând căsătoria lui Eminescu cu în iarna lui 1882, respectiv neacordând, ca Ministru al Educației, bursă de studii necesară fiicei mai mari - Valeria Micle, pentru a urma Școala de belcanto de la Paris, în 1886.

 Veronica Micle, alături de Matilda Cugler Poni au fost desemnate de George Călinescu, drept primele autoarecare au publicat cărți de poezii în limba română. Au ales  același titlu, Poesii, în 1887, respectiv în 1855.

Inedit, lucrarea are şi un chestionar prin care se urmăreşte a se „măsura” atitudinea cititorilor faţă de Veronica Micle, până în 15 ianuarie 2021,  pentru 22 aprilie 2021 fiind programată ediţia a doua.

***

Veronica Micle, între realitate şi ficţiune

ARHEOLOGIE LITERARĂ – RECURSUL LA DOCUMENTE

Este și nu este surprinzătoare constatarea filologilor care enunță falsitatea datelor biografice în cazul poetei Veronica Micle, fără a acorda în același timp prea mare însemnătate faptului în sine, altfel ar fi fost de mult necesară o punere la punct a inexactităților, erorilor și confuziilor invocate.

Este știut că științele literaturii (teoria în mai mică măsură iar critica în măsură mai mare) acceptă și chiar recomandă disocierea operei de detaliul biografic. Cu excepția naturalismului, considerat un curent revolut și care vedea în individ, inclusiv în individul creator, un produs al mediului său social, opera literară este îndeobște privită independent de biografia autorului și cea din urmă este amintită doar atunci când detaliului biografic îi poate fi atribuită o importanță estetică, adică în cazul unor coincidențe care se produc destul de rar.

Iată motivele pentru care interesul pentru opera poetică a Veronicăi Micle a fost unul rezervat, istoria noastră literară nu are o tradiție semnificativă în direcția feminismului, mai pronunțat în occident și tot mai timid și mai rar pe măsură ce ne îndreptăm spre răsărit.

Autorul acestei cărți nu se aventurează într‑un demers de reconsiderare a operei poetice, el lasă aprecierile critice pe seama breslei criticilor literari, autorul se concentrează asupra biografiei poetei transilvane, concitadină nu doar cu autorul ci și cu mulți dintre cititorii săi.

Acest volum se distinge printr‑un demers investigativ, bazat pe cercetarea riguroasă a documentelor disponibile, rămase multe dintre ele în arhivă, fără să fi stârnit curiozitatea celor care, atunci când venea vorba de Veronica Micle, obișnuiau să se citeze între ei, contribuind în felul acesta la proliferarea erorilor privind biografia poetei, erori care s‑au transmis din autor în autor, protejate de ghilimele citării și transformate, prin uzură, în clișee.

Ori, știm că nimic nu este mai păgubitor pentru mesajul textului scris, decât clișeele care se transformă în prejudecăți. Nu cred că sublinierea, în continuarea unei pseudo tradiții, a relației afective ce o leagă pe Veronica Micle de Mihai Eminescu este justificată întru totul, ea a devenit un loc comun, dar constituie și o imensă nedreptate la adresa operei poetice a celei citate, deoarece nimeni nu a mai încercat de ani de zile să privească opera literară a Veronicăi Micle fără a avea în minte trimiterea biografică fatală.

În absența unui studiu înnoitor despre opera poetei, autorul acestei cărți comite totuși un act de justiție: aduce în fața cititorului un personaj istoric, o femeie care nu s‑a luptat doar cu destinul și cu prejudecățile epocii, o epocă în care rolul social al femeii era doar unul matrimonial înainte de toate. Despre emancipare s‑a vorbit târziu și puțin, iar în Transilvania și Moldova secolului 19, la care se referă acest volum, subiectul era ca și inexistent, mai ales în mediul provincial la care ne referim.

Cititorul va cunoaște, parcurgând aceste pagini, un personaj istoric și nu unul literar, o va descoperi pe Veronica Micle altfel decât prin opera ei, va descoperi viața unei femei și va constata că aceasta a fost una cu totul remarcabilă, fără a ține seama de relația ei cu poetul național.

Ba mai mult decât atât, această carte are suficientă substanță în biografia Veronicăi Micle pentru a rămâne în amintirea cititorului, chiar dacă poeta nu l‑ar fi cunoscut niciodată pe Mihai Eminescu, iar asta nu e puțin lucru.

Zorin Diaconescu